miercuri, 22 iunie 2011

nefinalizată (3)

Legate între ele, Timpul oferă Spaţiului un prim artificiu "tehnic": înţelegerea prin trăire, a celei de-a treia dimensiuni. 

Altă nefinalizată, din 27.05.2011. 

Hristos A ÎNVIAT ! 

Bună ZIUA ! 
Mereu învăţăm ! Mereu Învăţăm unii de la alţii ! Mereu ... suntem la început ! Mereu începem ceva nou, de pe treapta pe care ne aflăm noi înşine. Noi singuri ocupăm o treaptă ! 
Pe acea "Treaptă" (urmează imediat alta şi alta şi alta ... !) suntem conştienţi, sau nu ! Gradul de conştienţă se reflectă în faptele noastre: propriu zise, Vorbe, Gânduri ! De fapt, acţiunea în sine, pleacă din gând ! Acolo este motorul tuturor faptelor noastre. Este greu să-ţi asumi ... gânduri
Gândurile sunt precum limba gurii: n-au astâmpăr deloc ! Vin, pleacă, se amestecă, se întrepătrund, ale "noastre", ale "altora", îndoieli, certitudini, temeri, speranţe, dorinţe, doruri, vise, credinţa, amăgiri, manipulări, cîte's minciuni, cîte's adevăruri, dogme, tertipuri, principii, preluări parţiale, sentimente, trăiri, amintiri ... UN GHIVECI cu miliarde de conexiuni incontrolabile, sau ... "incontrolabile" ce se transformă în (fapte de) vorbe, sau fapte propriu zise ! Timpii de manifestare se amestecă, se agaţă unul de altul într-o "spirală" faptică în care-i greu sesizabil ce vine mai întâi de la emitent: vorba sau fapta propriu zisă; de fapt este proiectat spre destinatar un conglomerat de faptă: Gând+Vorbă+Fapta propriu zisă, care constituie finalizarea, prin amestec cu ceea ce de fapt recepţionează celălalt
Noi toţi citim acelaşi "lucru". Noi toţi avem fiecare ... "traducerea" personală ! Câte minţi (în lucru !), tot atâtea înţelesuri !  

De aceea: 
Suntem "de vină" pentru ... efecte ! 
Nu suntem de vină pentru Efecte ! 
Ceea ce ... s-a produs intră în rezonanţă cu noi, afectând Benefic, sau Malefic ! 
Uneori dorim ... bine ! Efectul însă este ... rău ! Suntem afectaţi ! 
Uneori dorim ... bine ! Efectul este ... bun ! Suntem afectaţi ! 

Înmulţind 7 000 000 000 cu atâtea secunde câte "atinge" un Om în Viaţa lui, ca rezultat avem o infimă parte din Efecte ! O infimă parte din Cauze ! Totul se înlănţuie într-o sarabandă zgomotoasă care SE RĂSPÂNDEŞTE în tot Universul ! Acolo se reflectă în miile de Miliarde de Oglinzi, înapoindu-se tăvălug spre punctul numit Terra
Nu-i "Război" ! 
Nu-i "Pace" ! 
Suntem ... "noi" în MIJLOCUL ... CREAŢIEI lui Dumnezeu

Începem să ne "descurcăm" atunci când învăţăm trăind, rând pe rând, cuvinte precum: 
Iertare
Iubire
Dăruire
Sacrificiu
Ascultare
Respect reciproc
Toleranţă, CREZ, Implicare, Comuniune, Răbdare, şi cîte şi mai cîte ... 

Schimbând mereu ... Treapta ! 

Cornelius, :) 
Vă rog să mă iertaţi! Eu sunt de vina ! Mereu uit câte ceva ... ! 
Uneori sufăr, alteori învăţ
Dar cel mai mult MĂ BUCUR ... când îmi ADUC AMINTE de Dumnezeu ! 
Dumnezeu să ne Binecuvânteze ! 
SLAVĂ lui Dumnezeu ! 
Fie VIE Voia TA Doamne Dumnezeule, TATĂL Nostru ! 
Amin. 
~
UpDate din 10.07.2011.7~23:41- 00:28 (11.07.2011.1)
După 3 zile, aceluiaşi text (de data asta citat), îi adăugasem alt comentariu de început şi unul de încheiere !
iată un fragment final la introducere:
Căci, un articol, orice articol, aparţine întotdeauna cititorului !
De la doamna Odorica Ion, am re-învăţat faptul (banal !) că nou
ă, "autorilor", nu ne "aparţin" decât articolele citite la altii !
Din ceea ce citim, "culegem propriile g
ânduri" ... şi, crezând că sunt "ale noastre", avem PRETENŢIA să le declarăm ca atare; şi ... ne considerăm: autori !
Nimic nu ne apar
ţine ! 
Reproduc acum încheierea acelei duble nefinalizări; de data asta, nu mai am răbdare să schimb modul de redactare, aşa că "sublinierile" rămân aşa cum le-am folosit (- ţin să mulţumesc doamnei Ioana Dobre, care mi-a explicat de ce nu trebuie să scriu ... "personalizat" -) :
Gandurile VIN si PLEACA ! Nu-s ale "mele", nu-s ale "voastre" ... NICI MACAR dupa citire !
Conteaza TOTUSI DoarATAT: cele ce se transforma in FAPTE propriu zise !
Cuvintele ! Cuvintele sunt doar UN CAP DE POD ! Ele sunt ... la granita: sunt si FAPTE, dar, pastreaza un procent foarte mare din zona de unde "provin". Adica sunt si GANDURI ! Ganduri spuse, ganduri care vibreaza deja in ALT "material", mai GROSIER. Ganduri lucrative, caci, nu-i asa (?)(vorba lui Brucan: ... nu-i asa ??!), ele fiind lansate ... "produc" in ciclul CAUZA~EFECT ... dezastre, banalitati, sau ELEVARI !
De noi toti ... depinde ! ........... CE ?
...
Primim ~ transformam ~ Daruim
CAT insa ............. AJUNGE, de fapt, ... la NOI ???
Primim ~ transformam ~ Daruim
Pricepem cate ceva ?
Primim ~ transformam ~ Daruim
CINE ne asculta, pe "noi" (ce NU vom mai FI !!), muritorii "de rand" ???
Primim ~ transformam ~ Daruim
Caci, desigur, "exista" si MURITORI ... de SEAMA ! (Se numesc ... intre ei, PANA mor si ei !)
Primim ~ transformam ~ Daruim
~
DoarATAT
~
Cornelius, :)
(gata la 7:54 AM ca ... NEFINALIZATA ! Ha ! Ha ! Ha !) "Scrisa"  in : 30.05.2011)
Cu acest Update, am reuşit să scap de încă o nefinalizată ! Eu nu ţin morţiş să am "articole", mai ales dacă nu-s şi pe gustul meu. Îmi place să "aşez" şi o fotografie, uneori un videoclip împrumutat din YouTube. Şi cam atât ! Se pot face multe artificii însă, important este textul, dar şi modul de prezentare minimal. Am peste tot nefinalizate, mi s-au aglomerat şi cred totuşi că voi renunţa la ele.
 
Şi aşa nu mai am timp ! Dacă nu "le-am dat drumul" imediat, prefer să le arunc !
Cornelius, :)

~,

nefinalizată (2)

Deşi are 3 dimensiuni, Spaţiul este perceput de Om, doar în două dimensiuni. 

Altă nefinalizată, care trebuia să aibe titlul : nefinalizată (* = 1); periplu (* = 7):

Astă Seară, înainte să o culc, Ştefania mi-a cântat un cântecel învăţat la grădiniţă: 
"Când afară s-a'noptat
Îmi aşez păpuşa'n pat
Şi culcându-mă cu ea
Ca o mamă-i cânt aşa :

Nani-nani, nani-na,
Dormi frumos păpuşa mea !
Nani-nani, nani-na,
Dormi frumos fetiţa mea !"
 
Nu pot să reproduc modul cum a cântat-o, cu o duioşie incredibilă, cu un ton ferm, dar de alint, cu o melodicitate "respectată", cu accentele puse corect. 
Mi-a cerut să i-o cânt (iar eu abia mă abţineam să nu plâng !). I-am spus că nu o ştiu, şi atunci ... mi-a recitat-o, apoi, în timp ce o scriam, mă urmărea atentă şi continua să o recite. 
Nu am "scăpat" şi ... i-am cântat-o printre lacrimi ! 
-- De ce plângi, tati ? 
Ce puteam să-i răspund !? 
-- Pentru că este frumoasă, fetiţa mea ! Mami ţi-ar fi cântat-o cu mult drag ! 
-- Daa ? Bine, acum o să le cânt şi păpuşilor mele ! 
Şi le-a cântat ... de două ori ...

Nu ştiu dacă va intra tot mesajul, din prima. (Dacă nu, îl continui în comentariu). 
În fiecare seară, ne rugăm împreună, dar astă seară, a fost minunată ! 
Mulţumesc lui Dumnezeu că mă îngăduie încă ! Îi mulţumesc pentru darurile ce-mi trimite ! Mă rog de iertare, căci multe din daruri nu le remarc ! Multe "trec" ca printr-o sticlă, puţine se oglindesc în Fapte. 
A ajuns copilul meu de 5 anişori ... să mă înveţe Iubirea ! Doamne iartă-mă, acum plâng ... 

Cornelius, ... "Scrisă" în 27.05. 2011 !!

nefinalizată (1)

Timpul este egal în virtuţi cu Spaţiul, având tot 3 dimensiuni: Trecut, Prezent şi Viitor. 

Bună Ziua !  
~  
Uneori (iar eu nu fac excepţie) apar postări nefinalizate. Alteori le lăsăm ca atare, pentru corecţii ori adăugiri, dar, uităm de ele, sau, deja devin "depăşite". Unele sunt muncite, altele schiţate. Aceste "PN" pot oferi supape pentru te miri ce. Am câteva, de băgat sub Preş ! (le arunc... la vedere): 
~ 
Abia acum am "descoperit" Yahoo Pulse !
17 Mai 2011
E ziua mamei mele
http://translate.google.com/?hl=ro&tl=ro#en|ro|

http://elena-florenta.spruz.com/member/  MINUNATUL UNIVERS PARIS - PERTH = http://elena-florenta.spruz.com/


http://elena-florenta.spruz.com/blog.htm
http://tv.gsp.ro/24000-de-suporteri-au-venit-pentru-Mihai-Ne-u-la-m-18056.html
http://tv.gsp.ro/
Mariana Stratulat (5/16/2011 10:32:33 AM): Început de săpămână! Să pornim cu voie bună! Construim astăzi cu spor “Mozaicul” tuturor! Numai la http://radioenigmaromania.ro/ http://radioenigmaromania.nu-ip.ro:8000/listen.pls id: radioenigmaromania! Aş avea o rugăminte: Indicaţi 3 motive pentru care emisiunea “Mozaic” ar trebui “interzisă” începând de azi. Vă mulţumesc!
cori roth (5/16/2011 11:06:06 AM): Cele mai frumoase dimineti sunt cele in care zambesti pur si simplu...sper ca si voi ati facut astazi la fel...sa aveti o zi frumoasa! ~O)@};- http://corina-roth.blogspot.com/ http://cluj-am.ro/16-mai 

Pauză de needitare !
~
Mereu (arar deschid !) "apare" cand intru să TRIEZ mesajele. Nu l-am băgat in seamă, desi cred ca l-am mai folosit o dată. Adineauri, dorind să-l utilizez NU-MI INTRA mesajul. Am dat clik peste clik pană m-am prins că ... [erau prea multe vorbe !], si ... acel mesaj, l-am impartit in 3 !
Acum desigur, această zonă asemănătoare cu facebook, trebuie URGENT UpDatată !
Arată exact asa cum mi l-a "construit" Mirela, acum mult timp. Mult inainte de a avea eu Bloguri !!! Mai exact:
Member since: 03/05/2008
Totusi m-am culcat
Radio Enigma Romania:
Echipa
Radio Enigma România
http://radioenigmaromania.ro/
http://radioenigmaromania.nu-ip.ro:8000/listen.pls
id: radioenigmaromania
vă invită să ascultaţi
luni, 16 mai 2011


09.00 – 10.30 Bună dimineaţa, România! – Alexandru Oprea
10.30 – 12.30 Mozaic – Mariana Stratulat
12.30 – 14.00 Folclor muzical – Irina Culdea
14.00 – 16.00 Amintiri pe portativ – Liliana Bratec
16.00 – 18.00 Început de săptămână cu Katy Păun
18.00 – 20.00 Divertisment – Olga Morar
20.00 – 22.00 Magazinul sportiv – Radu Cristian Văşioi
22.00 – 24.00 Muzică şi bună dispoziţie – Viorel Sima
24.00 – 03.00 Nocturna RER


Audiţie plăcută!
O săptămână cu dragoste!
* Orice modificare în program va fi anunţată în timp util.
~
Radio Enigma Romania:
http://radioenigmaromania.ro/
http://radioenigmaromania.nu-ip.ro:8000/listen.pls
id.mess: radioenigmaromania
Si….desteptareaaaaaa !!
Vine matinalul peste voi !
Cafeaua cu aroma de ..radioenigmaromania va asteapta !!
Cine v-o ofera ?
Normal , eu , Kati Paun incepand cu ora 9.15


Radio Enigma Romania: Când românii se adună – cântec, joc şi voie bună.
Sunt Viorel Sima din  Tulcea şi te aştept începând cu ora 11.40 la
Radio Enigma Romania-Vocea Ta!
la un program de folclor autentic.


Mariana Stratulat:
http://radioenigmaromania.ro/ce-este-pentru-mine-%E2%80%9Esunetul-anilor_6962.html

sâmbătă, 18 iunie 2011

Perete ~ 001 (18 iunie 2011)

Paralele
~

Fotografii pe perete la doamna Felicia Feldiorean
pusă la mine, de aceeaşi doamnă Felicia Feldiorean
Ambele poze motivând o Poezie ! 

AM ÎNVĂŢAT
 
De ce nu îmi mai aflu adăpost
În labirintul gândurilor tale?
De ce încerc mereu să caut rost
Cuvintelor şi temelor banale?
 
De ce la mine-i ger şi-n tine-i vară?
De ce trec fluturii zburând pe-aici?
De ce de ziua ta e primăvară
Şi-atunci când îţi vorbesc mă contrazici?
 
Am învăţat să îţi ascult tăcerea,
Am învăţat să te iubesc frumos,
Am învăţat să-ţi caut mângâierea
Şi să alerg prin Univers pe jos.
 
Am învăţat să zbor până departe,
Am învăţat ce e cuvântul dor,
Am învăţat să trec chiar şi prin moarte
Cu-aripile ce poartă al meu zbor.
 
20 Mai 2011-pentru noi, cei din această lume...  
 
Răspunsul meu: 
Acum o lună, se năştea această frumoasă poezie, pe meleaguri mioritice, acum o lună, se desprindea dintre altele ca ea, acum o lună era pe firmament, precizată printre alte stele, acum o lună şi multe stele, pentru că deja fusese între ele, a fost în aşteptare, a fost să fie culeasă, de o altă fiinţă aleasă, ... o lună, nişte stele ... şi eu între ele.
~
Cornelius, :)
~

Parcurs

Noi, ne îndrăgim nemurirea,
noi adăstăm la un loc,
Noi ne formăm prin Iubirea
distribuită prin Joc.

Un pas, e căderea spre Soare.
Pas lângă pas, alergarea,
Revin iar la zbor dar mă doare.
Prin Univers e Chemarea !

Întrebări ce revin tumultos,
Firave şi tandre iubiri;
Deşi plecat la drum cam mintos,
Sunt doar simple mărturisiri.

La capăt e un alt început,
Speranţa-i dovedită;
priceput sau tot nepriceput,
Lumea e plămădită.
~
Cornelius, :)
~
Spaţiul mioritic este ACOLO unde creşte un român !   
~
Traseu:
De citit: intrebare;
dicţionar:
~
Comentariul nu-i obligatoriu, dar este primit doar pentru completarea ideii din articol, prin aportul personal al celui care întradevăr a citit şi are ceva de spus. Restul se autoexclud, prin moderare !
~
Cornelius, :)

Paralele
Paralele
~
UpDate la 22.06.2011~2:12AM: 

Karina spunea...  v-am dat afara pe toti..am vrut sa vad daca o sa observati...blogul de arta era facut pentru generatiile viitoare iar cei din blog trebuiau sa contribuie macar putin la el. numai ca am ajuns in postura de a ma ruga de voi sa postati...ce putin timp iti ia o postare... 21 IUNIE 2011, 15:24


 Am trimis un răspuns (care va fi moderat):
Bună Ziua ! ~ Vă felicit pentru decizie !
~
V-am răspuns mai amplu, acolo unde am "fost anunţat" !
În caz că evoluţia mea viitoare vă va satisface, eu mă pregătesc în continuare, să reluăm colaborarea. Doar dacă este în favoarea Obiectivelor propuse de dvs.
~
Vă mulţumesc pentru intenţie ! Viaţa însăşi este şi mai dură, de aceea eu nu am decât de "profitat".
~
Cornelius, :)
~
Note: intrebare:
DoarATAT spunea...

Bună Ziua !
Vă rog frumos: Ce s-a întâmplat !!??
~
Cornelius, :(
trimis la 21 Iunie 2011, 8:06 AM
~,

sâmbătă, 4 iunie 2011

Aduse din Virtual ~ 1 = Suntem frunze în bătaia Vântului

Suntem frunze în bătaia Vântului
~
Suntem seminţe; MURIND, începem "să producem": abia atunci, ne aflăm cu adevărat, unii pre ceilalţi ! 

Partea 1 = http://www.observatorcultural.ro/Gheorghe-ENE*authorID_881-authors_details.html 
~
Intre jo(a)c(a) si arta
http://www.observatorcultural.ro/Intre-jo%28a%29c%28a%29-si-arta*articleID_15993-articles_details.html

Trăiesc (dacă iau în calcul şi experienţa propriei copilării), observ, încurajez, îndrum (fiindcă e "în drumul meu") şi chiar provoc acest fenomen − pe care propunătorii l-au numit "creativitate infantilă" − de mai bine de patruzeci de ani, iar sugestia lui Gheorghe Crăciun de a participa şi eu la suplimentul iniţiat de Observator cultural nu m-a luat chiar pe nepregătite, dar m-a pus, într-un timp prea scurt, pe mult prea multe gînduri (cît pentru o carte!), din care nu pot însăila deocamdată decît cîteva şi într-o manieră uşor expeditivă, lăsînd pentru altcîndva (ori, poate, pentru un text aparte în cartea mea de eseuri autobiografice în curs de definitivare, Scrisul şi scrisă) o abordare mai largă şi dintr-o perspectivă (şi istorică ...) personală, clar definită.
Mi se pare normal să fac mai întîi o distincţie între copiii sau adolescenţii observaţi, instruiţi, încurajaţi etc. de aproape, din ipostaza de profesor, şi cei întîmpinaţi de la diferite distante, în ipostaza de membru sau invitat al unor cenacluri literare (unele pentru elevi) sau în scurtă ipostază de jurnalist responsabil (şi) de publicaţii, rubrici sau pagini literare mai mult sau mai puţin culturale.
 
În cazul primilor (la care mă rezum acum, fără detalii sau nume; voi reveni însă, dacă voi avea spaţiu pentru timpul pe care mă simt obligat să mi-l sacrific acestui subiect), chiar dacă mai mult de un deceniu am predat numai franceză, a funcţionat înainte de toate reflexul de profesor interesat de satisfacţiile profesionale personale (restul a fost şi, din păcate, a rămas propagandă), dublat însă tot timpul de reflexul unui (auto)condamnat să se considere un aspirant la condiţia de profesionist al scrisului şi, prin urmare, cel puţin curios să descopere cum funcţionează "chemarea" interioară sau exterioară la cei pe care îi "creşte" în ochii lumii, fie şi numai de către aceştia. Cred că trei sînt, pentru aceştia, motivaţiile determinante în declanşarea creativităţii scriiturii infantile ori adolescentine.
Prima ţine de dimensiunea ludică primară, instinctuală (fără nici o legătură conştientă cu "arta de a scrie"), strict legată de reperul spiritual definitoriu al copilăriei, jocul ajuns o "joacă de-a scrisul". Această motivaţie apare la un număr oarecum mare de copii (evident, sub influenţa dirijată sau nu a lecturilor "de plăcere"), indiferent de nivelul lor la învăţătură, dar care şi dispare repede la aproape toţi, dacă nu apare sau nu li se insuflă ori nu sînt capabili de o motivaţie nouă, superioară. Din experienţa ultimilor cinci ani, de cînd predau numai română şi numai în satul natal, pot conchide că, pînă la sfîrşitul gimnaziului, le piere cheful de o astfel de joacă, mai ales dacă apar ceva probleme cu învăţătura, cu viaţa în sînul familiei sau apar diverse ispite curente. 
 
O a doua motivaţie am descoperit-o la elevii foarte buni, nu neapărat numai/şi la limbă şi literatură, şi ţine de ideea (prejudecată!) indusă (de tot felul de inducatori, neconducatori!) că scrisul (scriitura artistică, ficţională etc.) e o ştiinţă pe care cine poate şi vrea şi-o poate însuşi oricînd (mare inginerie!...). Şi în cazul acestora, motivaţia dispare repede, chiar dacă prejudecata persistă sau învinge. Rămîn puţini. Totuşi, dintre ei, se aleg viitori buni elevi la filologie (uman), care pot deveni profesori, jurnalişti, activişti "cu gura" sau cu pixul, propagandişti (azi politicieni!) ori măcar vorbitori onorabili (în vînt, în dodii, în zodii!) de limbă romană, de dragul ei (dulcea frumoasă!).
A treia motivaţie, în strînsă legătură conotativă (cel puţin la nivelul sentimentului gratuităţii), apare la un număr foarte mic de copii (chiar dacă românul s-a născut poet!) şi n-are nici o legătură obligatorie cu nivelul la învăţătură sau cu situaţia materială ori poziţia socială. Ea nu dispare toată viaţa (de elev, deocamdată!), nu se poate despărţi de prima şi nu se poate împlini fără a doua. Ea priveşte scriitura infantilă ca "arta" şi are în vedere aşa-numiţii copii "cu aptitudini deosebite", respectiv cu "talent", cu "inclinatii", cu "etc.". (Nu intră în această categorie "geniile". N-au nici în clin, nici în mînecă cu creativitatea despre care presupun că e vorba, n-am întîlnit nici unul şi nici n-ar fi cazul. N-ar avea nevoie de nimeni şi, mai ales, de vreunul ca mine.
 
Geniul îşi ajunge sieşi!) Sărind peste ultima paranteză şi oprindu-mă pentru o scurtă concluzie: oricît de puţini şi oricît de extrem de puţini dintre ei au mers sau sînt în mers pe drumul împlinirii, cei din urmă sînt singurii "creativi" infantili autentici, ceilalţi sînt mai mult sau mai puţin "recreativi", văd în scris un fel de altă "recreaţie", nu re-creaţie!. Astfel de elevi am întîlnit în fiecare an şi datorită lor am descoperit noi valenţe spatio-temporale ale creativităţii infantile, localizabile (nu numai la nivelul sensibilităţii estetice sau al percepţiei limbajului) în scris şi am putut astfel să fiu, uneori, un profesor fericit şi să evoluez şi eu natural în propria mea scriitură (doar o vorbă, în treacăt ...).
Interesul meu pentru creaţia infantil-adolescentină îşi are începuturile în 1977, cînd am ajuns profesor şi la liceul unde fusesem elev (Liceul Teoretic Pogoanele, devenit în ultimii cinci-şase ani de dinainte de 1989 agro-industrial) şi nu a încetat nici în anii de viaţă de ziarist, cînd am făcut-o, cum scriam la început, "de la distanţă".
 
El s-a materializat în înfiinţarea unui cenaclu al elevilor ("Alpha"), în realizarea unei reviste literare de perete şi în încurajarea promovării unor elevi de excepţie în presa locală sau naţională. în toată această perioadă, am încercat să editez o revistă orientată exclusiv spre acest fenomen, dar, din motive conjuncturale, ţinînd mai mult de starea mea de "dizgraţiat" (chiar şi după 1989, cînd n-am putut să fiu cu vreo putere), acest lucru nu a fost posibil pînă la întoarcerea în satul natal, unde, din 2002, apare, cu o periodicitate influenţată de posibilităţile financiare, revista Dincoace de pod, ajunsă acum în pragul numărului dublu 9-10 şi în care mai mult de o treime din pagini, grupate sub genericul "Prima verba", au reprezentat-o texte ale elevilor din şcoală, la care se adaugă textele a doi (acum, cu Petru Pogonaru, trei) elevi din judeţ, care au dorit să publice aici. Revista, preponderent literară, a avut ecou şi dincolo de graniţele judeţului (unde i s-a acordat premiul I, în 2004), dar lucrul cel mai important este că, pentru cel puţin încă trei-patru apariţii, i se asigură continuitate şi că există acum un nucleu de mai mult de zece elevi care o pot susţine, la un nivel superior. Adaug la cele de mai sus apariţia unei antologii de texte (Pod de cuvinte, Editura Casei Corpului Didactic Buzău, 2004) scrise de elevii din Căldărăşti, a cărei a doua ediţie, revăzută şi adăugită, va fi gata la începutul anului viitor. Pentru acest supliment, am selectat texte semnate de Cătălin Ionuţ Lupu, descoperit pe cînd era în clasa a VIII-a, care nu a publicat decît în această revistă şi care se află în pragul debutului editorial, la care se adaugă textul lui Petru Pogonaru, ultimul venit.
Nu ştiu dacă vreunul dintre aceşti copii va deveni un mare scriitor, dar sînt convins că oricare dintre ei va putea ajunge un bun jurnalist sau profesor şi, mai ales, un vorbitor onorabil de limba romană şi un iubitor autentic de literatură.
(vezi Nota 1) 
~
Competenta activa si productiva de care aveam nevoie
http://www.observatorcultural.ro/Competenta-activa-si-productiva-de-care-aveam-nevoie*articleID_6557-articles_details.html 

Scriu pentru prima oară despre un mare cunoscut care nu mai este. Şi care nu este pe cît ar trebui cunoscut. Mă refer la ceva ce are legătură directă şi adîncă cu devenirea multora ca scriitori. La anul 1971, cînd − stranie lucrătură benefică a coincidentelor ! −, după ce începuserăm (Iova, Crăciun, Nedelciu etc., eu) să gîndim şi să practicăm o altă scriitură, s-a întîmplat ca Domnul Profesor să ajungă o dată cu noi la "Junimea" bucureşteană. A fost, poate, ocazia cea mai favorabilă cu care s-au întîlnit, prin primul său grup, viitoarea generaţie '80 şi momentul ieşirii "textualismului" din ezitări şi tatonări. Ov.S. Crohmălniceanu a făcut ceea ce, din cîte ştiu, nu mai făcuse altul în literatura noastră de după al doilea război mondial: ne-a încurajat să ne simţim cît voiam de liberi, să experimentăm, să sfidăm şi − cu multă, îndelungă şi diplomatică răbdare − să ne impunem. Aproape douăzeci de ani, Domnul Profesor a reprezentat competenţa activă şi productivă de care aveam nevoie pentru a crede în puterea scriiturii noastre, în ciuda circumstanţelor. Desant '83 a fost prima încununare a acestui exerciţiu superior de competenţă. Iar cărţile ulterioare ale unora dintre cei care au trecut pe la "Junimea" în vremea îndrumării sale i-au confirmat intuiţia că în literatura romană este posibil un miracol şi că această posibilitate nu trebuie ratată.
Afirm acum convins: nu a ratat-o. O întreagă generaţie îi datorează cît nu se poate măsură prin vreo propoziţie. Rămîne să ştim să-i apreciem acţiunea literară prin neuitare şi reamintire, în texte şi în contexte potrivite. Dumnezeu să-l odihnească !
(vezi Nota 2)
~  
Deoarece în facebook, nu am reuşit să fac active nişte link-uri (deşi sunt aceleaşi, "Sistemul" NU LE MAI accesează !), mi-am permis să aduc aici (a) doar DOUĂ articole, publicate de un OM ce a trăit între Oameni: Gheorghe ENE.  
Dumnezeu să-l odihnească în PACE ! Doamne ajută ! Amin.  
Acum, că "l-am aflat ... că A FOST" (mulţumită doamnei Ioana Voicilă Dobre, care mi-a semnalat decesul Maestrului buzoian), voi încerca să aflu cât mai multe din ceea ce mi-a transmis şi mie ! 
Mi-am permis nişte sublinieri şi îngroşări, de asemenea, introducerea de diacritice !
Nota 1: publicat in Observator cultural ,
în Numarul 334 din August 2006. http://www.observatorcultural.ro/Intre-jo%28a%29c%28a%29-si-arta*articleID_15993-articles_details.html, Arhiva  
Nota 2: publicat in Observator cultural ,
în Numarul 11 din Mai 2000. http://www.observatorcultural.ro/Competenta-activa-si-productiva-de-care-aveam-nevoie*articleID_6557-articles_details.html, Arhiva  
Acum, mă gândesc DACĂ acest prolific AUTOR, dar şi inimos Formator de Oameni, era cu articol încă din numărul 11, cum este posibil să NU mai fi contribuit, decât în august 2006. Doar DOUĂ articole într-un deceniu ??? De ce linkurile spre articole NU mai funcţionează ? (cel puţin în facebook !) Iată şi linkul spre autor: http://www.observatorcultural.ro/Gheorghe-ENE, ori poate (?) http://www.observatorcultural.ro/Gheorghe-ENE*authorID_881-authors_details.html  

Cornelius, :) 

~
Suntem frunze în bătaia Vântului
Suntem frunze în bătaia Vântului 
Related Posts with Thumbnails ~*~ ~*~

Evanghelia zilei

Postări populare

Puzzle

Puzzle 1 Click to Mix and Solve Puzzle 2 = 31:35 (foarte-foarte SLAB !) Click to Mix and Solve Puzzle 3 = 43:58 Click to Mix and Solve

Etichete

...Iubire (1) +R (1) 100 Ro (1) 3~1 (2) a (1) a declina DESTIN (2) ABC (1) academician (3) Accident la PARLAMENT (1) ACUM (2) adâncime (1) Adevar (2) Adevăr (2) ADEVĂRAT a Înviat (1) adrese (1) Adrian Păunescu ESTE (1) aduse din Virtual (1) Agale (1) aici (3) Ajutor umanitar (1) ALB (1) alimentar (1) alTORA (1) amagit (1) Amin (1) ANI (1) APEL (2) Apelul ... ZILEI (2) Arcadia (3) arta si comunicare (2) artă şi comunicare (1) Aspect (1) atitudine (1) auster (1) Balast (1) Bim Bam Buf ~ La Perete (1) BLA ... BLA ... BLA (1) BLO---CAT (3) Blog de blog/2010 (1) Blog nou (1) Bucurie (1) Bună ZIUA (60) Ca să nu uit (2) Captiv (2) Caz Penal (1) cazna (1) căci VIN ... Loco (1) Căutare (1) Câti ... ca ea ? (1) Câti ... ca el ? (1) Ce-?-E (1) cine pe CINE (1) cine-pe-cine-si-cui (1) Cititi-TOT-cu-Răbdare (1) Clona (1) cocolos (1) Comentariul meu (1) comunicare (1) confuz (1) Cornelius (1) culegeri_date (1) cumpaRARE (1) d'aia (1) DA (1) de tradus (1) debil (1) delimitări (1) despre ELOGIU (2) destin (1) diacriticele-ne-omoară (1) Dialog sau Monolog (întreb) (50) Dictatura INIMII (1) DISPERAre (1) Doamne ajuta (1) DOR (1) Doua-baloane--unul-POC (1) DROMOMANIA (1) Drum-NOU (1) Dumnezeu-e-cu-Noi=Sa-L~Iubim (1) ecou (1) ElaEL (1) elementar (1) Eminescu-i peste tot (1) ESEU (1) Este Timpul SCHIMBĂRII (1) Facebook CULTURA (3) falsh in acte (1) fara CUVINTE (1) ferestre dimensionale (1) Fie Vie Voia TA (1) Flori (1) frust-frugal-frivol-frenetic (1) frustrare (1) funebru (1) glumă (1) graba strica treaba (1) GRUP (1) HĂRŢUIRE (1) hotul de sentimente (1) iertare (1) Iesînăuntru (2) incipient (1) Increderea (1) India (2) inert (1) Inimă (1) iubind (1) IUBIRE (1) Iubire sau ură (1) încă NU ştiu (1) JOC DEMENŢIAL (1) La drumul (3) la treabă (1) m-au BLOCAT (1) Ma-sufoc-cine-trage-apa-peste-eiCEneCONDUC (1) MAG.-de-stiri (1) manipulare (2) mantră (1) Mantuirea-vine-cand-o-CAUTI (1) MariaB (1) mass-uri (1) Mădălina Manole (1) melancolie (1) Mergi-acolo (1) Mileniul credintei (1) Minciună sau ADEVAR (1) moderator (1) moft (2) muştruluială (1) n-acamzis-o (1) nătâng (1) Ne "merităm" SOARTA (1) nefinalizată (4) nimic (1) Ning (1) noian gol (2) Nume (1) OAMENI_SUNTEM (1) Obţional... ...ÎNCĂ (1) Odorica Ion (1) Omega şi Alfa din AN (1) online (4) OSMOZA (2) pauza (1) Păstrez Gândul BUN (1) PDF primit (1) PER_plex (1) perete de facebook (1) periplu (4) ploaia care va veni (3) poezie (1) Prieten sau Partener (1) Prieten-pana-la-proba-Contrarie (1) Prietenie (1) prisos (1) radacini (1) RADIO online - adrese (1) Radio ortodox NOU (1) Radio Universul Prieteniei (1) rădăcini (1) Re- (1) Regret (1) Regulament (1) Respect (1) respins (1) S-au gasit acte ... LA (1) SCOABE (1) se nasc Monstri (1) Seara (1) semnal (1) Speranta-moare-ultima (2) Sperat (1) Spirit VIU (1) Spulberate... (1) STRADĂ ... Virtuală (1) Street View România (1) Sunt-NEBUN-dupa-Voi (1) ŞTIRI (9) TAGGED (1) Taină (1) tandem de unul singur (1) Tandreţea (1) Tardiv (3) Te-ai-ANULAT-singur (1) TERRA ACTIVA (1) Traseu (1) ULTIMA şpagă (1) UN-anumit-"Prieten" (1) UpDate (1) Vă Iubesc (2) văzute-pe-fugă (2) VIDEO-Clipe (2) virgula (1) VISE ce zboară (1) Yahoo Pulse (1) ZÂMBETUL (1) zi (1)

Dailymotion de la Prieteni !

Traseu:

A-Vis IDEE

Update până la postarea următoare:

Traseu: a; a; a; a; a; a

de citit: a; a; a; a; a; a; a;

~

Altii: a; a; a;

de citit: a; a; a; a; a;

~

am citit: a; a; a; ...

am vizionat: a; a; a;

altele: a; a; a;

~

Dicţionar: a; a; a;

dicţionar: a; a;


Gânduri, ca frunzele:
1) a 2) a 3) a ... n) a

Şoapte din Oglinzi:

1) a 2) a 3) a ... n) a

[@]%[@]%[@]

Fiţi Binecuvântaţi ! Dacă vă este de folos această idee, vă rog să o folosiţi ! ~ Cornelius, :)

~

ARTICOLE:

NING:

1) ale mele: a; a;

2) ale prietenilor: a; a;

3) ale altora: a; a;

4) Grupuri: a; a;

Facebook: a; a; a;

Alte reţele de socializare:

a) la mine:

b) la ceilalţi:

c) Grupuri:

Forumuri: a; a; a;

Colaborări: a; a; a;

Alte aplicaţii: a; a;

~

RECOMANDĂRI:

a; a; a;

### ### ###

Şi cu asta BASTA !

~,