miercuri, 2 martie 2011

Bună ZIUA ! ~ nr.: 00 28 (Miercuri 02.03.2011)


Ciuntit, TRUNCHIUL va pieri ! 
~
Bună Ziua !
 
Tac. Ce pot spune ? Că, anul ăsta, nu am mai fost "cavaler" ... şi nu am dăruit măcar UN Mărţişor ! (?)

%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%
28~1

Doamna Dana
 
Vă rog frumos, să mă "răbdaţi" aşa cum sunt, deşi ... încerc să fiu MAI Bun, prin Oameni ca dvs., de la care împrumut ÎNŢELESURI ADÂNCI (acolo unde sunt evidente mie !), sau IDEI (care îmi transpar citindu-le articolele, vizionând Videoclipurile, muzica sau "commenturile"), uneori însă ... mă GRĂBESC şi "pun semn de carte" cine ştie CĂRUI Timp !!! 
 
Ştiu că pot exista Oameni, care FAC aceleaşi CĂUTĂRI, unii chiar incluzându-mă în "traseele lor" ! Recent, am "suferit" un şoc real, datorat unei LAUDE. Este drept că TOŢI aşteptăm ... aşa ceva, la mine însă, a fost covârşitor (efectul), fiind încă sub influenţa ... acelei Clonări. (Cu puţin timp în urmă, am intrat pe 100Ro, unde NU MĂ VĂD DELOC printre autori; m-am grăbit - speriat - să verific "LABELS = DoarATAT", era încă acolo ! Am revăzut ... bătaia de joc, sesizată de mine într-o postare pe 100Ro, în care, NUMELE MEU era terfelit, în nici un caz ... al Clonei) 
Iată deci că NICI eu nu pot uita ... greutăţile Vieţii ! 
Eu, ca mulţi alţii, am avut O PIERDERE importantă: un deces în Familie ! Dar, DUBLAT de ... PIERDEREA contactului TATĂ~COPIL timp de 6 luni, care, aproape ... m-au adus la "starea de Legumă". 
M-am susţinut "singur" ... VIZITÂNDU-VĂ (deci ... ŞI pe dvs. !) şi ... continuând SĂ CRESC ! 
Suferinţa, Suferinţele ... îşi au "ROSTUL lor" ! Chiar dacă, uneori, avem impresia că NU LE MERITĂM ! 
 
Îmi pare sincer rău ..., aş fi preferat ca, de 1 Martie ... SĂ DĂRUIESC tuturor Femeilor, un mic MĂRŢIŞOR ! Făcut de mine ! Încă nu pot "să mă adun" suficient ! 
 
~
Cornelius, :) 

PS: ... în schimb ... am "primit"; încă nu am verificat "LINK-ul Surpriză", de la doamna Karina ... ~,
%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%
Eu, voi încerca să fiu mai atent la "vorbe" ! Comentariile mele ... sunt prea lungi ! Iar "articolele", sunt ... imediate ! "Imediate", adică, neprelucrate, scrise direct ... "aşa CUM sosesc" .
Este bine ÎNSĂ, că atunci când AVEM de zis ceva, să spunem, dar ... cu mai mare atenţie.
Probabil că, în zona Piscurilor ... "aerul" este întradevăr, din ce în ce mai rarefiat. Vizibilitatea ESTE mai Bună, dar ...... orice "mişcare PROPRIE" creează vibraţii şi rezonanţe, cu EFECTE de nebănuit. Cred că este O ZONĂ ... unde, ca "NOU Sosit", trebuie SĂ ASIMILĂM mai mult decât Să DĂRUIM ! Cel puţin pentru "O Vreme" .... de acomodare !
Vă Iubesc ! ... (şi IARBA, GÂZELE ... şi NORII ... NU au nimic împotrivă !)
%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%
~
Ciuntit, TRUNCHIUL va pieri !
Ciuntit, TRUNCHIUL va pieri !
~
JOAN BAEZ "Les Feuilles Mortes" (Autumn leaves)

http://www.youtube.com/watch?v=JoFfvvRyIBo&feature=related
Mimiandjoaniebaez  | 11.09.2009 | 2:38 minute

Să nu taci !
 
Când plouă ai ce spune,
Când ninge ai ce spune.
Când bate vântul, spune !
Când soare te orbeşte, spune !
Când luna te priveşte, spune !
Hai spune, spune când priveşti !
Sau când păşeşti cu ochi închişi
Când plouă spunând,
Când ninge spunând,
Când bate vântul spune !
De ai ce spune să nu taci !
 
05 . 06 . 75
"primită" în Liceu, purtată peste Timp, citită de VOI ! 
...

Joan Baez - Here's To You - Live Concert Paris 1983

http://www.youtube.com/watch?v=Q5PpCLs7xEM&feature=related
bellecourse | 22.07.2009 | 2:26 minute  

%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%
Da, Doamna Karina mi-a dăruit un Mărţişor:

 acum, eu ce mai pot spune ? 
Mulţumesc frumos ! 

 (deşi ... este cam puţin) 
Update la 05.03.2011.6~5:39 AM: *( deşi ... este cam puţin SPUS !) Cadoul "primit" fiind covârşitor ... ca GEST, pentru cineva, care a cam uitat ... că SE POATE şi PRIMI !
 
Vă Mulţumesc ! SLAVĂ lui Dumnezeu !!!
%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%
Cornelius, :)

luni, 28 februarie 2011

Bună ZIUA ! ~ nr.: 00 27 (Luni 28.02.2011)


Ce am ales, AM CULES !

Bună Ziua !
 
Este greu să merg în toate Blogurile "descoperite". Toate îmi sunt dragi, sau ar putea să-mi fie, dacă NU mi s-ar bara accesul ... Eu recunosc sincer superioritatea multora, pentru că, din păcate, găsesc şi Bloguri Frumoase, care AU CE SPUNE, dar ... autorul ESTE doar O MASCĂ. Rubrica "Vizualizaţi Profilul meu complet", este ... fie GOALĂ, fără date, fie ... abracadabrantă la modul Evident ! Fie, "găsesc" altele indecise, asemenea mie; sau multe, ... pe care NU le înţeleg.
Mulţumesc celor care AU "AGRAFĂ" la "mine" (rubrica "Persoane interesate"). Nu înţeleg însă, DE CE ... lăsând agrafă, NU ÎMI PERMIT şi mie ... să-i vizitez ? Căci, multe agrafe ... nu au încorporat link-ul ADRESEI celui care a pus-o ... LA "MINE" !!! Folosesc ghilimelele, pentru ... "al meu", deoarece, fiind în domeniul FREE, Blogurile ... nu-mi aparţin, îmi sunt ... "împrumutate". Eu, doar le gestionez ocupând Spaţiul LOR cu GÂNDURILE MELE ... şi ale dumneavoastră !
Învăţăm UNII de la ALŢII, chiar dacă nu conştientizăm !
Învăţam ... că SUNTEM Liberi, alegând, sau NU ... susţinerea Domnului ! Acest Domn, DUMNEZEUL nostru, este acelaşi pentru toată Lumea, indiferent cum ÎL numeşte Lumea. Tuturor ... NE ZÂMBEŞTE răbdător ! Religiile Lumii, dacă NU se înţeleg între ELE, sunt doar Religii, deci ... LUMEŞTI ! Unificarea SE FACE ... la nivelul Sufletului, al fiecăruia, NU DECLARATIV formal !!
Poţi afirma ... de milioane de ori că EŞTI al Domnului, însă ... aşteptarea ACCEPTĂRII continuă, iar Domnul, răbdător ... NE ZÂMBEŞTE în Egală Măsură, până ... ÎN ULTIMA Clipă ! Abia atunci, vom ştii ... dacă am avut, sau nu, GRIJĂ de Sufletul "nostru", căci ... ne este doar împrumutat ! 
%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%% 
27~1 

Bună Ziua ! Doamnei Dana Pătraşcu

Mi se pare mie, sau, spre final te-ai grăbit. Dar, per ansamblu, mesajul se dezvăluie ... în valuri. 
Da, pereţii Sufletului pot să "doară", să "ardă", chiar să ceară Pace, însă, este puţin neclară ... apartenenţa Sufletului. 
Însă, desigur, noi ..., neavând nimic (al nostru), suntem locuitorii temporari ai Sufletului încredinţat ! 
Minunat, că Ruga este "susţinută" de Domnul, dar, Sensul VIEŢII este DE ACCEPTARE, de Supunere ... Creatoare ! 
Dacă ne creştem "Plopii" ... susţinerea lor, aparţine tot Domnului ! 
... 
Dacă ... în Final, ajuns Stejar, susţinut de Domnul, desigur că ACESTUIA i-am fost pe plac ! 
Averile se strâng în Cer, nu pe pământ. 
Fiecare să-şi aibe Grija susţinerii din partea Domnului, ... chiar şi Plopii ! 

Cornelius, :) 
PS: ... toţi "creştem" singuri, dar ... doar împreună ne ÎNFĂPTUIM creşterea: CU, sau FĂRĂ ... susţinerea Domnului ! 
De fiecare dintre noi, depinde ... să fie susţinut, sau nu, de Domnul ! Alegerea ... NU poate fi impusă ! ...
Susţinerea, din partea Domnului, este însoţită întotdeauna de ZÂMBET ! Şi noi zâmbim, dacă ... îl acceptăm ! ...
~, 
%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%% 
De aceea ... îmi CER IERTARE ! Pentru că nici eu NU MAI AM Timp, îmi voi face un Traseu, neprecizand ... criteriile, care, oricum ... sunt schimbătoare. Nimeni, NICI eu, nu-i FIX, nu-i stabil ! Astăzi îmi pot "PLACE" unele/altele ... mâine însă, "îmi pot place" ... ALTELE/UNELE !
Nu EU hotărăsc, însă ... de alegerile MELE, şi ... de faptele MELE, de Gândurile mele, depinde ...
ultima Clipă !!! 
%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%
...
~
Ce am ales, AM CULES !

Ce am ales, AM CULES ! ... eu trebuie SĂ AM GRIJA ultimei Clipe ! ... 
~
Suntem mulţi, suntem puternici, suntem FRUNZELE ce înalţă COPACUL !
Suntem mulţi, suntem puternici, suntem FRUNZELE ce înalţă COPACUL !  

Citat din EVANGHELIA ZILEI : 2011-02-28 
LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ


Evanghelia de la Luca
(XIX, 29-40; XXII, 7-39)
În vremea aceea, pe când Iisus Se apropia de Betfaghe şi de Betania, spre muntele numit al Măslinilor, i-a trimis pe doi din ucenici, zicând: „Mergeţi în satul din faţa voastră şi, intrând în el, veţi găsi un mânz legat, pe care nimeni dintre oameni n'a şezut vreodată; dezlegaţi-l şi aduceţi-l. Şi dacă vă va'ntreba cineva: De ce-l dezlegaţi?, veţi spune aşa: Domnul are trebuinţă de el“.
~ sursa  Sfânta Mănăstire Dervent ~

Sfânta Mănăstire Dervent
Sfanta Manastire Dervent - Calatorie spre locul regasirii - www.dervent.ro
~
Cornelius, :) 
~*~*~
Pentru mine ! 
De vazut: Gânduri si Fotografii
~,

sâmbătă, 26 februarie 2011

Bună ZIUA ! ~ nr.: 00 26 (Sâmbătă 26.02.2011)


CINE pune APĂ, cine NU primeşte ... hrana VIE ?
Bună Ziua !
Îmi sunteţi dragi cu toţii, însă ... eu nu mai am Timp !
De aceea, vă rog să nu Vă Supăraţi ! Este minunat să fim cât mai mulţi pe DRUM ! Eu încerc din răsputeri, să mă alătur unui GRUP, numit de mine, provizoriu ... "cei mai BUNI" ! Doresc să mi-i asimilez şi ... dacă mai am Timp, să "descopăr" MEREU, alţi semeni ... mai BUNI !
Cumpătare: este OPINIA mea ! Pe care mi-o las fluctuantă. Fiecare îşi poate afla, propriul GRUP de semeni, ... mai BUNI decât el însuşi. Împreună, culegând ESENŢELE accesibile, el însuşi devine mai BUN. IUBIREA o primim, SAU NU, o trăim ... SAU NU ! Doar de noi înşine depinde.
Eu ... prefer să MĂ ÎMBUIB de IUBIRE !
 
SLAVĂ lui Dumnezeu ! Acesta ne Binecuvântează în EGALĂ măsură !

%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%

26~1 

Bună Ziua ! Doamnei victorita2010 !
Da, mi-a plăcut ! Este important să respectăm "Regula Jocului", JOCUL în sine, având reguli multe şi mărunte, dar ... uşor de respectat. Nu doar pentru articolele dvs. VOI REVENI cu plăcere AICI. Observ că sunteţi TOTUŞI 11 membri, un colectiv unitar, în care FIECARE are modul său de abordare, "stilul" propriu, ori ... de împrumut.
Este minunat acest Blog, pe care cu voia dumneavoastră îl voi include în "Traseu" (din lipsă de Timp, sunt nevoit, iată, să ALEG dintre cei mai buni). Vă mulţumesc ... şi atât.
Ieri am "luat o zdruncinatură serioasă": am fost lăudat şi AM FOST AFECTAT ! Nu sunt obişnuit să-mi fie aduse elogii şi ... am realizat PERICOLUL !
De aceea VĂ ROG din Suflet, dacă uneori, citind aici sau ... oriunde în altă parte a Blogosferei, voi "FI SILIT" să laud, să ştiţi că nu este vina mea, ci doar a autorului. Autor pe care acum, ÎL ROG ... să NU ia în seamă ... prea mult, pentru A NU FI AFECTAT !
Eu mă bucur sincer când GĂSESC semeni MULT mai BUNI decât mine, care îşi pot păstra firescul, chiar când sunt ... evidenţiaţi !
Da, aşa cum bine spune doamna Adriana Alexandru, minunat ESTE să mergem pe acelaşi DRUM, împrumutând ESENŢE unii altora !
Copy/paste poate face ... oricine, însă "împrumutul ESENŢEI" nu o realizează decât CEL CARE ... "vibrează ... la ACEL NIVEL" !
Împreună suntem ... esenţiali în devenirea IUBIRII.
Toate gesturile, fiind necesare ... NE COMPLETEAZĂ, prin asumare. După care, păşim mai departe.
~
Cornelius, :)
PS: ... azi sunt şi eu, mâine, doar Dumnezeu ŞTIE ! ... ~,
%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%% 

26~2 

Bună Ziua ! Doamnei victorita2010 !
(ca să nu uit !)
... 
aceştia trebuiau să fie INOROGI, şi totul era perfect ! (Această imagine este excepţională, mi-a adus aminte de "Ultima Licornă", scrisă de Peter BEAGLE. Am citit-o de două, trei ori ... în Liceu. Aş reciţi-o ŞI ASTĂZI !)(chiar "făcusem" două mici ... lucrări, una s-a pierdut, una ... a rămas în stadiul de "Schiţă". Acea schiţă am regăsit-o IERI, la servici !!! Deci, MI S-A DAT ... altă PALMĂ peste ceafă !)

Cornelius, :) 
PS: ... încerc să recuperez schiţa şi ... poate îi dau ceva CULOARE ! Atunci, în liceu ... doream să fac un ciclu de lucrări, dedicate acestui roman "special" ... ~,
%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%
26~3

Mereu suntem la Început !
Imaginile redau rapid şi simplu, ceea ce 1000 de cuvinte, poate, abia schiţează ! 
~
Cornelius, :) 
%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%% 
26~4 


Superbă Idee, interesantă "Punere în Pagină", de ambele voi ţine cont. 
Prima, pentru a concretiza, în final, lupta mea cu Lenea !   
A doua, am reţinut "ciudăţenia" ! Este aproape pe calapodul meu, dar ... mi-ar trebui în plus, acumularea grabnică a limbii engleze şi a unor minime cunoştinţe de IT. 

În rest: IUBIREA nu selectează, nu covârşeşte, nu împiedică, nu argumentează ! 
Iubirea AŞTEAPTĂ răbdătoare, pentru că, odată SOSITĂ ... NU mai pleacă !

Cornelius, :)  
~*~ ~*~ ~*~ 
Da ! Deocamdată ... "Ciudăţenia" îmi aparţine, abia s-a înfiripat ! Este vorba despre un artificiu tehnic, de care, dacă nu voi fi în stare să-l aplic, voi apela la un "tehnician". Ideea "ciudăţeniei", sau ... "ciudăţenia" ca idee, se referă la modul în care voi pune 9 într-unul, şi, poate ... rămân în [blogspot.com].

Ideea doamnei Adriana Alexandru, se numeşte Proiectul Inimi Pure. Este o contribuţie "ceva" mai atentă la CITITOR, care, nu mai este doar "asaltat", doar "solicitat sentimental". Cititorului i se oferă oportunitatea de a interacţiona ACTIV şi CREATOR, totodată putând să-şi "etaleze" personalitatea ! 
%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%% 
26~5
 
Jalnică prezenţă. Eu încă nu am învăţat prea multe, cât de cât suficiente pentru a NU mai fi manipulat, NICI MĂCAR de Prietenii CARE îţi vor BINELE !!! Nu credeam că O VORBĂ poate avea aşa mare influenţă ! Am fost lăudat şi ... aflând, M-AM GĂSIT RAPID pe TOBOGAN. Toboganul numit Mândrie ! Este drept, MI-A PLĂCUT, însă ... tocmai de aceea este ... "tobogan" !  
În continuare mă lupt să-mi revin !  
Desigur, doar EU sunt de vină ... Vank a fost doar O SCÂNTEIE !!!  
26~5 este LA VEDERE, în completarea ... celui de aici ! ~ Cornelius, :) 
Pe viitor, voi fi mult mai atent la "comentariile mele" !!! 
De citit despre MANDRIE: Citate celebre pe intelepciune.ro, despre ~ aflate pe CREZ = Pagina Ortodoxă Românească (!! de verificat !), aICI, sursă ... interactiva !! (frumos; mi-a placut)(vezi mai multe, in fereastra Video), cântec ... vechi,(însă înafara temei), FILM (Mandrie si Prejudecata, online-gratis, are doua parti; 122 minute, produs in 2005, subtitrat), alte ... oferte, opinie Bibleinfo.com, pe Ecoteolog (comment !!) ..., ma opresc la Război întru Cuvânt , articolul Moravuri ecleziale: EGOISMUL “DREPTMARITOR” SI RAVNA DIN MANDRIE , (Google insa, mai are pagini despre mandrie : unde poti gasi articole interesante, daca le alegi - mai intai !) :-) (Un zambet de imprumut, de pe Blogul: Finantare.ro ~ Melania Coman  :-D  , :-( ) A fost odata ... OREX !
%%%am găsit webdex%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%
CINE pune APĂ, cine NU primeşte ... hrana VIE ?
CINE pune APĂ, cine NU  primeşte ... hrana VIE ?
~
Să BEM ... altfel, ne uscăm !

Să BEM ... altfel, ne uscăm ! 
Cornelius, :)

marți, 22 februarie 2011

Bună ZIUA ! ~ nr.: 00 25 (Marti 22.02.2011)

Căci, nouă tuturor, 
NE Zâmbeşte chiar TATĂL NOSTRU, 
în egală măsură ! 

Bună Ziua !
 
Vă Mulţumesc pentru că existăm !
Desigur că şi eu am îndoielile mele. Uneori, acestea se estompează ... de la sine. Uneori, disiparea lor "îmi aparţine". Uneori, de cele mai multe ori, trec PE LA VOI ! Şi uneori, mă oglindesc. Atunci când înlătur ... încăpăţânarea, invidia, lenea. Şi mai mereu, aproape întotdeauna ... VOI, cei vii, îmi dăruiţi CÂTE CEVA ! Adineauri ... mi-aţi dăruit Un Zâmbet purtat de ÎNGERI :
 
25~1


Bună Ziua ! doamnei victorita2010 
Vă Mulţumesc ! Căci, îmi purtaţi GÂNDUL către CREATOR ! Vă Mulţumesc, pentru că sunteţi lângă Esenţă ... sunteţi "lângă" ... pentru a lăsa LOC, celui ce VEDE şi ar vrea să intre ! Vă Mulţumesc, pentru îngăduinţa tandră a unui Zâmbet Senin, eliberator, despre Viaţă, despre Drum ! Vă Mulţumesc, pentru că ... nici nu vă cunosc ÎNSĂ, Vă Iubesc această STARE de MULŢUMIRE adresată prin dumneavoastră, nouă, vieţuitorilor ... de către ÎNGERII povăţuitori, de către ÎNGERII călăuzitori ! 
Vă Mulţumesc pentru că nu alterati Simplitatea ! Vă Mulţumesc pentru Zâmbetul care, până şi "zgurei din Suflet, Inimă, GÂND" îi dă şansa transformării: ESTE ... pentru un ÎNŢELES DEPLIN ! ESTE pentru a nu mai pierde NICI O CLIPĂ ! ESTE, pentru a NU uita ! ESTE Alegerea de făcut ... prin Zâmbet VIEŢII, prin "ură" ... doar Uitării ! 
Vă Mulţumesc ! Pentru răbdarea ... de a fi Solitară cu "cei din Creaţie" ! 
Vă Mulţumesc pentru acest Zâmbet = DAR de Viaţă prin IUBIRE ! 
Să-L re-distribuim ASEMENEA ! 
Vă Mulţumesc ! Căci, prin Îngeri, umila mea mulţumire, dacă este SINCERĂ ... ştiu că va fi OFRANDĂ, Ofranda mea de SLAVĂ, către Sfânta MAMĂ, către Sfântul Fiu, Către Sfântul Duh ! 
Iar TATĂL NOSTRU ... va Zâmbi ! 
Vă Mulţumesc pentru Lumina din Zâmbet ! Lumină CARE ... topeşte zgura ne ASCULTĂRILOR !
... şi câtă ZGURĂ am de topit !!! 
Cornelius, :) 
%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%
Şi câtă ZGURĂ avem de topit !!!
De ce nu ne-am adresa, unul altuia, din toată Inima, din Suflet, din Gând curat, ZÂMBETE pure, salvatoare de Vieţi ! Zâmbete de încurajare, zâmbete de îndemn la FAPTĂ de SLAVĂ, zâmbete unificatoare ! DRUMUL este lung, iar noi, cei care împărtăşim IUBIREA, avem ... mai mereu: poticneli, întrebări ne rostite, gânduri trufaşe, invidii fără sens. Căci, fără sens sunt delimitările ... "al meu", "al tău"; de ce nu ... AL NOSTRU ! Precum însuşi TATĂL !
 
Să ZÂMBIM curat ! De Mulţumire şi SLAVĂ !
 
Căci, nouă tuturor, NE Zâmbeşte chiar TATĂL NOSTRU, în egală măsură ! 

%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%% 
~
Căci, nouă tuturor, NE Zâmbeşte chiar TATĂL NOSTRU, în egală măsură !
Cornelius, :) 
~
Liniştea impusă, la miez de noapte ! Crângaşi, 18.02.2011.5~23:15
Liniştea impusă, la miez de noapte ! Crângaşi, 18.02.2011.5~23:15

Astăzi ar fi fost ZIUA EI !
Astăzi ar fi fost ZIUA EI !
~  
La închiderea "Ediţiei": 
Traseu: 
Am intrat în MetropotaM, unde mi-am făcut o prescurtare pentru Facebook, sau Twitter (când voi avea !): http://grosca.blogspot.com/ a devenit
http://s4h.ro/BLA , iar http://doaratat-elael.blogspot.com/ a devenit http://s4h.ro/ElaEL; (pentru http://doaratat-terrafoto.blogspot.com/, voi folosi în Facebook http://s4h.ro/urb51; http://alostrainatatea.blogspot.com/ este http://s4h.ro/osmoza, http://doaratat-minimal.blogspot.com/ este http://s4h.ro/MiniM,), apoi am vizitat Kotor, cel mai frumos golf din Muntenegru, de pe un Blog prieten, am cules câte ceva (şi chiar am comentat !), reauzind vocea ... unui Prieten drag !
De citit (şi admirat): 
Fractali !, Poezie de Noapte bună ! , alt cântec ... din tinereţe,  

~
25~2 

Bună Ziua ! Doamnei victorita2010 ! 

Acest cântec, (în interpretare cristalină), ca şi multe altele, era "audiat" de părinţii mei, cu ajutorul PICAPULUI. Dar, erau cântate şi la radio, iar din 1961 ... "ai mei" puteau să-şi vadă "idolii" chiar la ... televizor ! 
Iar eu, odată cu ei ! 
De aceea, de câte ori le aud ... amintirile trezite din 'amorţire' ... dau naştere la potop de lacrimi: PĂRINŢII, un RAI pierdut !

Cornelius, :) 
 
PS: ... regretele ar face TREABĂ BUNĂ  acum, dar ... CUI ? Căci nu-S ! ... ~,

~
%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%
25~3 


Bună Ziua ! 
Domnului Flavius Obeadă

Blogosfera face parte din Virtual, unde Spaţiul este în A_Temporal, iar Timpul este împrăştiat în A_Spaţial ... 
CUM poţi cunoaşte ? ... în "general" ... 
CUM poţi afla ? ... în "particular" ... 
Mereu suntem la "Început", pe Drumul nostru de aflare a SUFLETULUI ... VIU ! 
... 
Mai mereu ... ÎNGENUNCHEM ! 
Dar de "vorbit" ... glăsuim cu toţii; cu, sau fără ... DAR (ori ... HAR !!) 

Dumnezeu să-i binecuvânteze pe cei ASEMENEA ! 
Doamne ajută ! 

Cornelius, :)

%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%
25~4 
Bună Ziua ! Doamnei Dulcinea !
~
Eu ... v-am răspuns, indirect, la mine !
Acum, m-am uitat MAI ATENT şi ... v-aţi eliminat unul dintre Bloguri !!! ???
Iar pe coloana Gadget ... aveţi foarte puţine, din cele văzute de mine ... RECENT !
În primul rând, NU mai "urmăriţi ... pe NIMENI !"
Chiar aşa de rău v-aţi supărat ?
Ce contează că nu vine nimeni să comenteze ? Aceste 3 Bloguri ALE DVS. ... sunt oricum DE SUFLET !!!
~
Mai sus ... aţi afirmat:
 
["Aş vrea să mă scutur de trecut, ca atunci când pământul se scutură de cutremur."]
 
Eu personal, PENTRU MINE, nu cred că aceasta ar fi o soluţie ! Chiar, nu este indicat ... SĂ ANULĂM "Trecutul", căci ... nu am mai exista ! Trecutul însă, pentru a fi ... "uitat", trebuie ASUMAT !! (Cam atât !)
~
Pentru că tot aţi făcut CURĂŢENIE pe coloana Gadget, vă sfătuiesc (dvs. însă ŞTIŢI CEL MAI BINE !) să vă înscrieţi blogurile pe ZeList şi apoi ... mai vorbim !
De asemenea, pentru a PRIMI ceva, orice (de exemplu ... Comentarii !), trebuie ca mai întâi ... să DAI acel ceva (Comentarii) la "alţii", cu insistenţă, dar din Inimă. Legea Comentariilor este greu de "ţinut" ! În general, un comment trebuie să FIE ÎN TEMA articolului CITIT cu atenţie ! Să fie sincer şi ... nu prea lung, dar ... nici prea scurt ! Este bine să nu vă grăbiţi şi, să introduceţi diacritice ŞI ÎN COMMENTARII ! Este o dovadă în plus, de respect ... reciproc !
Comentariul dvs. TREBUIE însoţit de AVATAR !
Altfel, CUM să vă ţină minte "Lumea" ?
Dumneavoastră ... NU AVEŢI AVATAR !!!
Avatarul este "o POZĂ" care să vă reprezinte ... tot timpul. Poate fi absolut orice. Este bine să-l păstraţi CONSTANT, să nu vi-l schimbaţi !
Altă Condiţie pentru a primi comentarii, ESTE aceea de A RĂSPUNDE ÎNTOTDEAUNA la comentariile primite ! În ACEST sens, vă recomand ... "moderarea Comentariilor" ! În acest fel, comentarii injurioase, laşe, josnice, "glumeţe", ANONIME ... pot fi evitate ! Cele care nu prea sunt "în temă" ... le lăsaţi să treacă ! nu ştii niciodată ... când ai nevoie de ele.
~
Vă rog: faceţi repede (sau RE faceţi !) o listă de minim 5-7 Bloguri care vă sunt pe plac ! În felul ăsta, veţi şti ... când intră articole noi, UNDE PUTEŢI COMENTA ! Mai faceţi încă o listă de link-uri (cu NUME: Aura, Gigel, ... Cornelius ... etc.). Să aibe ceva mai mult de 15-21 de "adrese" către Bloguri CARE VĂ INTERESEAZĂ ! Încercaţi să comentaţi ŞI ACOLO !!!
~
De asemenea OFERIŢI pe blogurile dvs. posibilitatea ca acei care VĂ Vizitează, ... SĂ REVINĂ ! Aceasta depinde NUMAI de dumneavoastră: trebuie să vă păstraţi naturaleţea, sinceritatea, CREZUL, interesele ... fără să obosiţi ... pe NIMENI !
Articolele dvs. să VĂ REPREZINTE ... cât mai mult, chiar dacă veţi "sări" ... de la teme de bucătărie, la ... religie, politică, POEZIE şi altele !
~
Mai vorbim !
Ţineţi cont de asemenea că ... bloggerii (deci şi dvs. !) au timpul drămuit !
~
Cornelius, :)
~*~
25~5 

Bun !
Am aflat că NU aveţi moderare la Comentariile primite ! În felul ăsta NU VEŢI AFLA decât foarte târziu, despre existenţa unui comentariu, făcut de cineva ... la un articol mai vechi ! Este posibil, ca ... pentru "cineva ... OARECARE", acest Blog, "stilul" în care este "Construit" ... să-l îndemne CĂTRE postări mai vechi, deci ... vă recomand Moderarea Comentariilor Primite !
Răspunsurile la commenturi se pot "aplica" în două feluri:
*- Atunci când VĂ CONECTAŢI, prima dată va apare: "Tabloul de Bord" ! La rubrica "Gestionaţi Blogurile", vă va apare în CLAR, câte comentarii aveţi de moderat şi ... la care din cele 3 Bloguri, pe care le-aţi păstrat ! Daţi Clik, CITIŢI, eventual ... verificaţi "adresa" celui care v-a comentat, după care aveţi 3 posibilităţi de moderare: Publicaţi, Spam sau Ştergere ! Pentru a putea face una din cele 3 (pe care aţi ales-o), mai întâi ... daţi clik în pătrăţelul mic, aflat în dreptul ACELUI comentariu, apoi ... clik pe ... Publicaţi (dacă este un comment BUN ! Fără înjurături, jigniri etc. ...).
*- Cealaltă posibilitate, vă este oferită de "poşta email, Y!M, sau Gmail, Google).
~
Am mai observat că NU SUNTEŢI pe ORA ... Bucureşti ! Aveţi "ceasul" ... cu 10 ore ÎN URMĂ ! Adică, în acest moment ... vă aflaţi undeva prin SUA ori Canada !
~
NU UITAŢI:
puneţi-vă neapărat AVATAR !
~
Cornelius, :) 
(22 februarie 2011, 04:51)(acolo)(reviriment)(Doamnei Adriana)(incipientă)(deplorabil)(Vank)

~,

sâmbătă, 19 februarie 2011

A - Brambureală - reală la C_omentarii


Chiar amestecaţi, FIECARE se află ... pe DRUM  
SDC15077

Bună Ziua !
 
Acest "post" (articol, căci despre "el" e vorba) nu are conţinut. Aş putea spune că are doar ... constatări, dar, nu-mi permit să supăr pe nimeni ! Deci, este GOL !
Şi ... voi începe cu "sfârşitul" ... [Ca să nu uit].
~
Radio Enigma România (2/18/2011 10:01:31 AM): o zi betooon . ne auzim de la 21 în această seară.
Radio Enigma România (2/18/2011 12:13:43 PM): \:D/\:D/\:D/\:D/\:D/\:D/\:D/\:D/\:D/\:D/ 
Radio Enigma România (2/18/2011 9:01:19 PM): Bună seara ROMÂNIA
Radio Enigmă România (2/18/2011 9:09:50 PM): tema ediţiei: CE VĂ DORIŢI CEL MAI MULT ÎN SEARA ŞI ÎN NOAPTEA ASTA?
Radio Enigma România (2/18/2011 9:57:29 PM): DE LA 00 VĂ AŞTEPT LA TELEFONUL DIN NOAPTE subiectul este despre DIFERENŢA DINTRE A FACE SEX ŞI A FACE DRAGOSTE...dacxa o fi vre una! pînă atunci vă las cu VIOREL SIMA adică mogulul....
Paraschiv Mirela (2/18/2011 10:20:45 PM): auzi ia dami şi mie linkul să văd dacă tia făcut ceva pe blogul ăla cică iar te clonează lumea\
Dana ... (2/18/2011 10:38:44 PM): http://opicaturadesuflet.blogspot.com/2011/02/avem-un.html Acum un an..., iubirea mea, Spălam cu lacrimi dragostea, Mi-ai rostit: "-Ce mult mi-aş dori Să fiu şi eu iubit... o zi Aşa cum ştii tu să iubeşti!" Mai ştii, iubire? Ţi-aminteşti?
dana ... (2/18/2011 10:59:08 PM): http://opicaturadesuflet.qip.ro/avem-un-an/
Radio Enigma România (2/19/2011 1:01:01 AM): telefonul din noapte cu alex ...acum. TEMA : DIFERENŢĂ SAU NU ÎNTRE A FACE SEX ŞI A FACE DRAGOSTE?
Radio Enigma România (2/19/2011 1:16:57 AM): DIN MOMENT CE AM STABILIT CĂ SEXUL E O NEVOIE FIZIOLOGICĂ , ESTE SAU NU ESTE MORAL SĂ NE SATISFACEM ACEASTĂ NEVOIE, INDIFERENT DE SENTIMENTE?
Radio Enigma România (2/19/2011 2:04:01 AM): somn uşor
Gata ! Asta a fost tot la 6:45 !!! Mult, puţin ??? ENORM (desigur) !!! Le-am numărat, sunt 11 ! (La două am pus "...", neavând ACORDUL publicării ID-ului ! Trebuie să fiu atent ! Cineva, cândva ... s-a "supărat şi a plecat". Deoarece NU a revenit, eu cred că ... a rămas supărată ! Acum, iată ... O ROG frumos SĂ MĂ IERTE !!!).
~  
Special pentru domnişoara Mirela:
 
Da ! Nu este "deloc" uşor ... SĂ TE EXPUI ! Adică, ... să-ţi faci un Blog ! Unde SĂ RIŞTI să fi ridiculizat, să ţi se pună întrebări incomode, să constaţi că MAI SUNT mulţi ALŢII ... mai BUNI decât tine ! Mult mai BUNI !!! De aceea ieri, ţi-am spus (special pentru tine !), că : "este un loc de dat cu capul !". Adică  ... (printre multe alte ÎNŢELESURI), este LOCUL unde, din căpşorul tău propriu ... scoţi ceva CU TEAMĂ (mai târziu, mult mai târziu ! ... cu nepăsare !). Căci, să-ţi spun drept, ai fi în avantaj, căci mulţi au "ales" doar ... copy/paste ! Şi ... ÎŞI ACCEPTĂ ... propria minciună, dezvoltând-o ... la infinit ! Da, recunosc ... manelele E DE VINĂ ! Eu te-am rugat (multe, ... mai ales "printre rânduri") măcar să încerci şi alte "genuri ... muzicale". [Dacă vei învăţa să "citeşti printre rânduri" eu ... acum, ... tocmai am afirmat că: NU ŢI-AM IMPUS !]. Multe "lucruri" te-am rugat ... pentru că îţi erau necesare şi încă îţi sunt necesare, exact CA AERUL !!! Pentru a fi "TU însăţi" ... este întradevăr UN ACT DE CURAJ !!! Îţi doresc din Inimă: Să fi Binecuvântată de Dumnezeu !  

Despre "celelalte" ... precizez că SUNT normale, drept care MULŢUMESC !!! 

Acum, ... avansăm. Am 3 comentarii de "moderat" ! 
Două sunt mai "vechi", cu "probleme" iar ULTIMUL ... tot cu "probleme" ! 
Doreşte să o ajut ! 
Eu ! Minune mare ! 
Este vorba (bănuiesc) despre "a alege o opţiune" DE PRIMIRE Comentarii ! Pentru a nu lungi vorba, O FELICIT căci are (ARE) mult mai multe comentarii "primite" ... decât "MĂREAŢA mea ... prezenţă". Adică ... ARE Comentarii "la zi", pentru postările sale ! Secretul PRIMIRII de Comentarii ?? Aici deja ... ne aflăm în plin HAOS ! Pe "temă", poate, voi extinde vreodată. Cert, este evident pentru ORICINE: 
CUM SĂ PRIMEŞTI ... ceea ce TU NU OFERI ??? 
În rest, există desigur, niveluri de "modestie". [nivel; nivelare; asemenea] Şi "accept" reciproc ! Nu poţi fi ... cu toată "LUMEA" ... la fel ! Şi de aceea (ÎMI RECOMAND, mie mai ales, SĂ TRIEZ ..., să triez !) este de preferat "să ne scăldăm ... în APELE NOASTRE" !!! Mai pe şleau: de ce să "tatonez" CEVA ... care NU mă interesează ??? 
Întotdeauna "problema/problemele" ÎMI APARŢIN ! OARE, ce ar putea "cineva" comenta ... la mine ? Este bine, ca la "ultima TRIERE" ... să rămână ALEŞI doar acei ... pe care îi şi simţi CĂ SUNT ! Că "există" ... cu adevărat, cu "minusurile" lor cu tot ! Căci ... acele minusuri ... de fapt ÎŢI APARŢIN !!! Or fi şi la ei, însă ... dacă le-ai "băgat în seamă", înseamnă că SIGUR sunt şi la tine ! 
COMUNICAREA contează ! Aceasta este bine să fie CIVILIZATĂ ! Pentru a "încuraja" acest ASPECT "minor" ... eu recomand "Moderarea Comentariilor". Cei anonimi, cei rău-voitori, cei CE ÎNJURĂ, şi "alte categorii" ... NU VOR TRECE ! De ce ? Din respect pentru propria MEA persoană, din respect ... pentru "acel ... nevolnic", din RESPECT pentru BLOG şi CITITORI !!! Asta este tot. 
De aceea ... această Postare, este GOALĂ ! 
Firescul, naturalul ... NU ESTE BĂGAT ÎN SEAMĂ ! "Lipsa" ... este VIE, mai ales ... atunci când ÎŢI DAI SEAMA de ceea ce ai pierdut ! 
Şi uneori ... PLÂNGI CA PROSTUL !!! 
~  

 SLAVĂ lui Dumnezeu ! 

 
Cornelius, :) 
 
PS: ... celelalte două Commenturi, au ... unul o interdicţie, iar celălalt ... cred (NU SUNT sigur) că este O CONFUZIE ! Confuzia se referă la a-mi fi atribuit ... ceva ce nu-mi aparţine (şi NU am avut timp ... să verific !). Amândouă NU pot apărea ... DIN RESPECT pentru cine ... mi le-au trimis ! ... 

~
Chiar amestecaţi, FIECARE se află ... pe DRUM 
SDC15077
Chiar amestecaţi, FIECARE se află ... pe DRUM SDC15077  
~
Victor Socaciu (Cenaclul Flacara)- Mereu cu Dumnezeu (indemn poporului roman)!

http://www.youtube.com/watch?v=AT7HwL_eE0w
FormaMentis2009  | 08.04.2010 | 3:26 min.
~
(din ABC-ul ... comunicării ! VĂ IUBESC !)
~,
Related Posts with Thumbnails ~*~ ~*~

Evanghelia zilei

Postări populare

Puzzle

Puzzle 1 Click to Mix and Solve Puzzle 2 = 31:35 (foarte-foarte SLAB !) Click to Mix and Solve Puzzle 3 = 43:58 Click to Mix and Solve

Etichete

...Iubire (1) +R (1) 100 Ro (1) 3~1 (2) a (1) a declina DESTIN (2) ABC (1) academician (3) Accident la PARLAMENT (1) ACUM (2) adâncime (1) Adevar (2) Adevăr (2) ADEVĂRAT a Înviat (1) adrese (1) Adrian Păunescu ESTE (1) aduse din Virtual (1) Agale (1) aici (3) Ajutor umanitar (1) ALB (1) alimentar (1) alTORA (1) amagit (1) Amin (1) ANI (1) APEL (2) Apelul ... ZILEI (2) Arcadia (3) arta si comunicare (2) artă şi comunicare (1) Aspect (1) atitudine (1) auster (1) Balast (1) Bim Bam Buf ~ La Perete (1) BLA ... BLA ... BLA (1) BLO---CAT (3) Blog de blog/2010 (1) Blog nou (1) Bucurie (1) Bună ZIUA (60) Ca să nu uit (2) Captiv (2) care-va-să-zică (1) Caz Penal (1) cazna (1) căci VIN ... Loco (1) Căutare (1) Câti ... ca ea ? (1) Câti ... ca el ? (1) Ce-?-E (1) cine pe CINE (1) cine-pe-cine-si-cui (1) Cititi-TOT-cu-Răbdare (1) Clona (1) cocolos (1) Comentariul meu (1) comunicare (1) confuz (1) Cornelius (1) culegeri_date (1) cumpaRARE (1) d'aia (1) DA (1) de tradus (1) debil (1) delimitări (1) despre ELOGIU (2) destin (1) diacriticele-ne-omoară (1) Dialog sau Monolog (întreb) (50) Dictatura INIMII (1) DISPERAre (1) Doamne ajuta (1) DOR (1) Doua-baloane--unul-POC (1) DROMOMANIA (1) Drum-NOU (1) Dumnezeu-e-cu-Noi=Sa-L~Iubim (1) ecou (1) ElaEL (1) elementar (1) Eminescu-i peste tot (1) ESEU (1) Este Timpul SCHIMBĂRII (1) Facebook CULTURA (3) falsh in acte (1) fara CUVINTE (1) ferestre dimensionale (1) Fie Vie Voia TA (1) Flori (1) frust-frugal-frivol-frenetic (1) frustrare (1) funebru (1) glumă (1) graba strica treaba (1) GRUP (1) HĂRŢUIRE (1) hotul de sentimente (1) iertare (1) Iesînăuntru (2) incipient (1) Increderea (1) India (2) inert (1) Inimă (1) iubind (1) IUBIRE (1) Iubire sau ură (1) încă NU ştiu (1) JOC DEMENŢIAL (1) La drumul (3) la treabă (1) m-au BLOCAT (1) Ma-sufoc-cine-trage-apa-peste-eiCEneCONDUC (1) MAG.-de-stiri (1) manipulare (2) mantră (1) Mantuirea-vine-cand-o-CAUTI (1) MariaB (1) mass-uri (1) Mădălina Manole (1) melancolie (1) Mergi-acolo (1) Mileniul credintei (1) Minciună sau ADEVAR (1) moderator (1) moft (2) muştruluială (1) n-acamzis-o (1) nătâng (1) Ne "merităm" SOARTA (1) nefinalizată (4) nimic (1) Ning (1) noian gol (2) Nume (1) OAMENI_SUNTEM (1) Obţional... ...ÎNCĂ (1) Odorica Ion (1) Omega şi Alfa din AN (1) online (4) OSMOZA (2) pauza (1) Păstrez Gândul BUN (1) PDF primit (1) PER_plex (1) perete de facebook (1) periplu (4) ploaia care va veni (3) poezie (1) Prieten sau Partener (1) Prieten-pana-la-proba-Contrarie (1) Prietenie (1) prisos (1) radacini (1) RADIO online - adrese (1) Radio ortodox NOU (1) Radio Universul Prieteniei (1) rădăcini (1) Re- (1) Regret (1) Regulament (1) Respect (1) respins (1) S-au gasit acte ... LA (1) SCOABE (1) se nasc Monstri (1) Seara (1) semnal (1) Speranta-moare-ultima (2) Sperat (1) Spirit VIU (1) Spulberate... (1) STRADĂ ... Virtuală (1) Street View România (1) Sunt-NEBUN-dupa-Voi (1) ŞTIRI (9) TAGGED (1) Taină (1) tandem de unul singur (1) Tandreţea (1) Tardiv (3) Te-ai-ANULAT-singur (1) TERRA ACTIVA (1) Traseu (1) ULTIMA şpagă (1) UN-anumit-"Prieten" (1) UpDate (1) Vă Iubesc (2) văzute-pe-fugă (2) VIDEO-Clipe (2) virgula (1) VISE ce zboară (1) Yahoo Pulse (1) ZÂMBETUL (1) zi (1)

Dailymotion de la Prieteni !

Traseu:

A-Vis IDEE

Update până la postarea următoare:

Traseu: a; a; a; a; a; a

de citit: a; a; a; a; a; a; a;

~

Altii: a; a; a;

de citit: a; a; a; a; a;

~

am citit: a; a; a; ...

am vizionat: a; a; a;

altele: a; a; a;

~

Dicţionar: a; a; a;

dicţionar: a; a;


Gânduri, ca frunzele:
1) a 2) a 3) a ... n) a

Şoapte din Oglinzi:

1) a 2) a 3) a ... n) a

[@]%[@]%[@]

Fiţi Binecuvântaţi ! Dacă vă este de folos această idee, vă rog să o folosiţi ! ~ Cornelius, :)

~

ARTICOLE:

NING:

1) ale mele: a; a;

2) ale prietenilor: a; a;

3) ale altora: a; a;

4) Grupuri: a; a;

Facebook: a; a; a;

Alte reţele de socializare:

a) la mine:

b) la ceilalţi:

c) Grupuri:

Forumuri: a; a; a;

Colaborări: a; a; a;

Alte aplicaţii: a; a;

~

RECOMANDĂRI:

a; a; a;

### ### ###

Şi cu asta BASTA !

~,