Aduse din Virtual ~ 1 = Suntem frunze în bătaia Vântului

Suntem frunze în bătaia Vântului

~

Suntem seminţe; MURIND, începem "să producem": abia atunci, ne aflăm cu adevărat, unii pre ceilalţi ! 

~ 
Partea 1 = http://www.observatorcultural.ro/Gheorghe-ENE*authorID_881-authors_details.html 
~

Intre jo(a)c(a) si arta

http://www.observatorcultural.ro/Intre-jo%28a%29c%28a%29-si-arta*articleID_15993-articles_details.html

Trăiesc (dacă iau în calcul şi experienţa propriei copilării), observ, încurajez, îndrum (fiindcă e "în drumul meu") şi chiar provoc acest fenomen − pe care propunătorii l-au numit "creativitate infantilă" − de mai bine de patruzeci de ani, iar sugestia lui Gheorghe Crăciun de a participa şi eu la suplimentul iniţiat de Observator cultural nu m-a luat chiar pe nepregătite, dar m-a pus, într-un timp prea scurt, pe mult prea multe gînduri (cît pentru o carte!), din care nu pot însăila deocamdată decît cîteva şi într-o manieră uşor expeditivă, lăsînd pentru altcîndva (ori, poate, pentru un text aparte în cartea mea de eseuri autobiografice în curs de definitivare, Scrisul şi scrisă) o abordare mai largă şi dintr-o perspectivă (şi istorică ...) personală, clar definită.
Mi se pare normal să fac mai întîi o distincţie între copiii sau adolescenţii observaţi, instruiţi, încurajaţi etc. de aproape, din ipostaza de profesor, şi cei întîmpinaţi de la diferite distante, în ipostaza de membru sau invitat al unor cenacluri literare (unele pentru elevi) sau în scurtă ipostază de jurnalist responsabil (şi) de publicaţii, rubrici sau pagini literare mai mult sau mai puţin culturale.
 
În cazul primilor (la care mă rezum acum, fără detalii sau nume; voi reveni însă, dacă voi avea spaţiu pentru timpul pe care mă simt obligat să mi-l sacrific acestui subiect), chiar dacă mai mult de un deceniu am predat numai franceză, a funcţionat înainte de toate reflexul de profesor interesat de satisfacţiile profesionale personale (restul a fost şi, din păcate, a rămas propagandă), dublat însă tot timpul de reflexul unui (auto)condamnat să se considere un aspirant la condiţia de profesionist al scrisului şi, prin urmare, cel puţin curios să descopere cum funcţionează "chemarea" interioară sau exterioară la cei pe care îi "creşte" în ochii lumii, fie şi numai de către aceştia. Cred că trei sînt, pentru aceştia, motivaţiile determinante în declanşarea creativităţii scriiturii infantile ori adolescentine.
Prima ţine de dimensiunea ludică primară, instinctuală (fără nici o legătură conştientă cu "arta de a scrie"), strict legată de reperul spiritual definitoriu al copilăriei, jocul ajuns o "joacă de-a scrisul". Această motivaţie apare la un număr oarecum mare de copii (evident, sub influenţa dirijată sau nu a lecturilor "de plăcere"), indiferent de nivelul lor la învăţătură, dar care şi dispare repede la aproape toţi, dacă nu apare sau nu li se insuflă ori nu sînt capabili de o motivaţie nouă, superioară. Din experienţa ultimilor cinci ani, de cînd predau numai română şi numai în satul natal, pot conchide că, pînă la sfîrşitul gimnaziului, le piere cheful de o astfel de joacă, mai ales dacă apar ceva probleme cu învăţătura, cu viaţa în sînul familiei sau apar diverse ispite curente. 
 
O a doua motivaţie am descoperit-o la elevii foarte buni, nu neapărat numai/şi la limbă şi literatură, şi ţine de ideea (prejudecată!) indusă (de tot felul de inducatori, neconducatori!) că scrisul (scriitura artistică, ficţională etc.) e o ştiinţă pe care cine poate şi vrea şi-o poate însuşi oricînd (mare inginerie!...). Şi în cazul acestora, motivaţia dispare repede, chiar dacă prejudecata persistă sau învinge. Rămîn puţini. Totuşi, dintre ei, se aleg viitori buni elevi la filologie (uman), care pot deveni profesori, jurnalişti, activişti "cu gura" sau cu pixul, propagandişti (azi politicieni!) ori măcar vorbitori onorabili (în vînt, în dodii, în zodii!) de limbă romană, de dragul ei (dulcea frumoasă!).
A treia motivaţie, în strînsă legătură conotativă (cel puţin la nivelul sentimentului gratuităţii), apare la un număr foarte mic de copii (chiar dacă românul s-a născut poet!) şi n-are nici o legătură obligatorie cu nivelul la învăţătură sau cu situaţia materială ori poziţia socială. Ea nu dispare toată viaţa (de elev, deocamdată!), nu se poate despărţi de prima şi nu se poate împlini fără a doua. Ea priveşte scriitura infantilă ca "arta" şi are în vedere aşa-numiţii copii "cu aptitudini deosebite", respectiv cu "talent", cu "inclinatii", cu "etc.". (Nu intră în această categorie "geniile". N-au nici în clin, nici în mînecă cu creativitatea despre care presupun că e vorba, n-am întîlnit nici unul şi nici n-ar fi cazul. N-ar avea nevoie de nimeni şi, mai ales, de vreunul ca mine.
 
Geniul îşi ajunge sieşi!) Sărind peste ultima paranteză şi oprindu-mă pentru o scurtă concluzie: oricît de puţini şi oricît de extrem de puţini dintre ei au mers sau sînt în mers pe drumul împlinirii, cei din urmă sînt singurii "creativi" infantili autentici, ceilalţi sînt mai mult sau mai puţin "recreativi", văd în scris un fel de altă "recreaţie", nu re-creaţie!. Astfel de elevi am întîlnit în fiecare an şi datorită lor am descoperit noi valenţe spatio-temporale ale creativităţii infantile, localizabile (nu numai la nivelul sensibilităţii estetice sau al percepţiei limbajului) în scris şi am putut astfel să fiu, uneori, un profesor fericit şi să evoluez şi eu natural în propria mea scriitură (doar o vorbă, în treacăt ...).
Interesul meu pentru creaţia infantil-adolescentină îşi are începuturile în 1977, cînd am ajuns profesor şi la liceul unde fusesem elev (Liceul Teoretic Pogoanele, devenit în ultimii cinci-şase ani de dinainte de 1989 agro-industrial) şi nu a încetat nici în anii de viaţă de ziarist, cînd am făcut-o, cum scriam la început, "de la distanţă".
 
El s-a materializat în înfiinţarea unui cenaclu al elevilor ("Alpha"), în realizarea unei reviste literare de perete şi în încurajarea promovării unor elevi de excepţie în presa locală sau naţională. în toată această perioadă, am încercat să editez o revistă orientată exclusiv spre acest fenomen, dar, din motive conjuncturale, ţinînd mai mult de starea mea de "dizgraţiat" (chiar şi după 1989, cînd n-am putut să fiu cu vreo putere), acest lucru nu a fost posibil pînă la întoarcerea în satul natal, unde, din 2002, apare, cu o periodicitate influenţată de posibilităţile financiare, revista Dincoace de pod, ajunsă acum în pragul numărului dublu 9-10 şi în care mai mult de o treime din pagini, grupate sub genericul "Prima verba", au reprezentat-o texte ale elevilor din şcoală, la care se adaugă textele a doi (acum, cu Petru Pogonaru, trei) elevi din judeţ, care au dorit să publice aici. Revista, preponderent literară, a avut ecou şi dincolo de graniţele judeţului (unde i s-a acordat premiul I, în 2004), dar lucrul cel mai important este că, pentru cel puţin încă trei-patru apariţii, i se asigură continuitate şi că există acum un nucleu de mai mult de zece elevi care o pot susţine, la un nivel superior. Adaug la cele de mai sus apariţia unei antologii de texte (Pod de cuvinte, Editura Casei Corpului Didactic Buzău, 2004) scrise de elevii din Căldărăşti, a cărei a doua ediţie, revăzută şi adăugită, va fi gata la începutul anului viitor. Pentru acest supliment, am selectat texte semnate de Cătălin Ionuţ Lupu, descoperit pe cînd era în clasa a VIII-a, care nu a publicat decît în această revistă şi care se află în pragul debutului editorial, la care se adaugă textul lui Petru Pogonaru, ultimul venit.
Nu ştiu dacă vreunul dintre aceşti copii va deveni un mare scriitor, dar sînt convins că oricare dintre ei va putea ajunge un bun jurnalist sau profesor şi, mai ales, un vorbitor onorabil de limba romană şi un iubitor autentic de literatură. (vezi Nota 1) 
~

Competenta activa si productiva de care aveam nevoie

http://www.observatorcultural.ro/Competenta-activa-si-productiva-de-care-aveam-nevoie*articleID_6557-articles_details.html 

Scriu pentru prima oară despre un mare cunoscut care nu mai este. Şi care nu este pe cît ar trebui cunoscut. Mă refer la ceva ce are legătură directă şi adîncă cu devenirea multora ca scriitori. La anul 1971, cînd − stranie lucrătură benefică a coincidentelor ! −, după ce începuserăm (Iova, Crăciun, Nedelciu etc., eu) să gîndim şi să practicăm o altă scriitură, s-a întîmplat ca Domnul Profesor să ajungă o dată cu noi la "Junimea" bucureşteană. A fost, poate, ocazia cea mai favorabilă cu care s-au întîlnit, prin primul său grup, viitoarea generaţie '80 şi momentul ieşirii "textualismului" din ezitări şi tatonări. Ov.S. Crohmălniceanu a făcut ceea ce, din cîte ştiu, nu mai făcuse altul în literatura noastră de după al doilea război mondial: ne-a încurajat să ne simţim cît voiam de liberi, să experimentăm, să sfidăm şi − cu multă, îndelungă şi diplomatică răbdare − să ne impunem. Aproape douăzeci de ani, Domnul Profesor a reprezentat competenţa activă şi productivă de care aveam nevoie pentru a crede în puterea scriiturii noastre, în ciuda circumstanţelor. Desant '83 a fost prima încununare a acestui exerciţiu superior de competenţă. Iar cărţile ulterioare ale unora dintre cei care au trecut pe la "Junimea" în vremea îndrumării sale i-au confirmat intuiţia că în literatura romană este posibil un miracol şi că această posibilitate nu trebuie ratată.
Afirm acum convins: nu a ratat-o. O întreagă generaţie îi datorează cît nu se poate măsură prin vreo propoziţie. Rămîne să ştim să-i apreciem acţiunea literară prin neuitare şi reamintire, în texte şi în contexte potrivite. Dumnezeu să-l odihnească ! (vezi Nota 2)

~  
Deoarece în facebook, nu am reuşit să fac active nişte link-uri (deşi sunt aceleaşi, "Sistemul" NU LE MAI accesează !), mi-am permis să aduc aici (a) doar DOUĂ articole, publicate de un OM ce a trăit între Oameni: Gheorghe ENE.  
Dumnezeu să-l odihnească în PACE ! Doamne ajută ! Amin.  
Acum, că "l-am aflat ... că A FOST" (mulţumită doamnei Ioana Voicilă Dobre, care mi-a semnalat decesul Maestrului buzoian), voi încerca să aflu cât mai multe din ceea ce mi-a transmis şi mie ! 
Mi-am permis nişte sublinieri şi îngroşări, de asemenea, introducerea de diacritice !
Nota 1: publicat in Observator cultural , în Numarul 334 din August 2006. http://www.observatorcultural.ro/Intre-jo%28a%29c%28a%29-si-arta*articleID_15993-articles_details.html, Arhiva  
Nota 2: publicat in Observator cultural , în Numarul 11 din Mai 2000. http://www.observatorcultural.ro/Competenta-activa-si-productiva-de-care-aveam-nevoie*articleID_6557-articles_details.html, Arhiva  

Acum, mă gândesc DACĂ acest prolific AUTOR, dar şi inimos Formator de Oameni, era cu articol încă din numărul 11, cum este posibil să NU mai fi contribuit, decât în august 2006. Doar DOUĂ articole într-un deceniu ??? De ce linkurile spre articole NU mai funcţionează ? (cel puţin în facebook !) Iată şi linkul spre autor: http://www.observatorcultural.ro/Gheorghe-ENE, ori poate (?) http://www.observatorcultural.ro/Gheorghe-ENE*authorID_881-authors_details.html  
~ 
Cornelius, :) 
~

Suntem frunze în bătaia Vântului

 
~ 

Traseu: De vorbă cu Adrian Păunescu (comment);  CONFLUENŢE ROMÂNEŞTI ;
De citit: Linistea de dupa furtuna care n-a fost,

~