joi, 8 decembrie 2011

... căci nu contează ! ~ Cornelius, :)

Tandem 
~
Un text are context; este implicit, explicit şi printre rânduri. Mai apoi, virginitatea pică în OGLINDĂ; acolo îşi face "de cap", până va înţelege ce să priceapă; oricum, se alege cu o tangentare de moment, lucrativă în Timpul pus la dispoziţia fiecăruia. Cel general este asumat, trăit, împlinit, cu Speranţa de a fi depăşit, ori nu ..., căci nu contează !
~
Tandem

Aducerii aminte, cei ce's oseminte
ne poartă întristaţi, ori veseli, dar blocaţi
 
blocaţi de amintiri, pline de sclipiri
parcă sunt iar vii, câte grozăvii !!
 
Imagini în mişcare, călăuzite oare
de gândul trubadur, cuvinte boldur
 
răscolind misterul, poate efemerul,
însă cei păţiţi, sunt şi ei poftiţi.

Loc de rugăciune, pare un tăciune  
cu mocnet molcom, ori poate că lacom,  
 
avid să adune, dulce plecăciune  
celui drag rămas, acum de pripas.

 
~
~
Cei 7 ani de acasă, ca şi următorii 7 şi iar 7, de acasă, tot de-acasă, unde grija-i părintească, iară sfada e frumoasă, clipele stau suspendate, peste vise îngemănate. Abia târziu, când ne deprindem, încercăm să desprindem, tot ce alţii ne aşează, ne arată, ne povaţă, ne învaţă, chiar furându-ne în faţă, ori prostindu-se trufaş, cu verb şi cuvânt golaş. În trecutul amintire, deşi toate's încheiate, fapte fade, fapte moarte, tot de ele ne servim, doar ce-i vechi noi folosim ...
Trecutul cu al său destin, se împlineşte acum din plin !
,
Jumătate fu,
Jumătate du,
Jumătate ia
şi din nou aşa !!

~
Cornelius, :)
PS: etapele nu pot fi sărite, nu pot fi "arse" fără noimă; nu putem răstigni la infinit în nerecunoaştere pripită: trăinicia lucrează chiar şi în lipsă, chiar dacă doar a tangentat înţelesul. ~,
~
Tandem
Tandem
~
Cornelius, :)
~ viiiiiiineeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee !,
~

marți, 6 decembrie 2011

ŞTIRE: Anunţ consecutiv


Nu că n-aş avea ce ...
~
12/1 ~ 8:56 PM
Serverul Radio R România a fost spart, blocat, parola furată. Din acest motiv, emisiunea dedicată Zilei Naţionale, anunţată pe adresa www.radior.eu, ora 21 NU o putem difuza. Aceasta e lumea în care trăim ! Vă ţinem la curent, pentru viitoarele transmisii. Elena Toma

12/3 ~ 1:37 AM
Radio R România emite NON STOP, din nou, pe adresa cunoscută : www.radior.eu/ În fiecare sâmbătă, ora 21, vă invităm să ascultaţi emisiunea " Adrian Păunescu - Mărturii în timp " - Producător Iulian Ceauşescu. De asemenea, vom difuza şi emisiunea dedicată Zilei Naţionale : "România e Vie " - Producător Eugen Rogojan, curând. Ne cerem scuze pentru inadvertenţe. Mesajele dvs. le aşteptăm pe id-ul emisiunii : radiorromania Vă rog, urmăriţi blogul meu, pentru noi informaţii : elenatomaxxl.blogspot.com Cu mulţumiri pentru înţelegere, Elena Toma

12/3 ~ 7:53 PM
Din nou, Radio R Romania emite NON STOP pe adresa http://www.radior.eu/ În fiecare sâmbătă, ora 21, emisiunea "Adrian Păunescu - Mărturii în timp - Producător Iulian Ceauşescu, la Radio R România, pe adresa : http://www.radior.eu/
~

Ziua, aceeasi...
flaviusobeada.wordpress.com
La semnul dat de Paul, într-o notiţă lăsată Galei, ne-am dat seama ce zi... mirabilă e azi. În 12 iulie (29 iulie, pe stil vechi) s-a născut şi părintele Nicolae Steinhardt (1919-1989). P...
~
a
~
Nu că n-aş avea ce ...
Nu că n-aş avea ce ...
~
avea doar 44 de ani
avea doar 44 de ani
~
comentariu, alt comentariu, Gelu Vlasin, comment mic, a,
a  !

Cornelius, :)
~,
Related Posts with Thumbnails ~*~ ~*~

Evanghelia zilei

Postări populare

Puzzle

Puzzle 1 Click to Mix and Solve Puzzle 2 = 31:35 (foarte-foarte SLAB !) Click to Mix and Solve Puzzle 3 = 43:58 Click to Mix and Solve

Etichete

...Iubire (1) +R (1) 100 Ro (1) 3~1 (2) a (1) a declina DESTIN (2) ABC (1) academician (3) Accident la PARLAMENT (1) ACUM (2) adâncime (1) Adevar (2) Adevăr (2) ADEVĂRAT a Înviat (1) adrese (1) Adrian Păunescu ESTE (1) aduse din Virtual (1) Agale (1) aici (3) Ajutor umanitar (1) ALB (1) alimentar (1) alTORA (1) amagit (1) Amin (1) ANI (1) APEL (2) Apelul ... ZILEI (2) Arcadia (3) arta si comunicare (2) artă şi comunicare (1) Aspect (1) atitudine (1) auster (1) Balast (1) Bim Bam Buf ~ La Perete (1) BLA ... BLA ... BLA (1) BLO---CAT (3) Blog de blog/2010 (1) Blog nou (1) Bucurie (1) Bună ZIUA (60) Ca să nu uit (2) Captiv (2) care-va-să-zică (1) Caz Penal (1) cazna (1) căci VIN ... Loco (1) Căutare (1) Câti ... ca ea ? (1) Câti ... ca el ? (1) Ce-?-E (1) cine pe CINE (1) cine-pe-cine-si-cui (1) Cititi-TOT-cu-Răbdare (1) Clona (1) cocolos (1) Comentariul meu (1) comunicare (1) confuz (1) Cornelius (1) culegeri_date (1) cumpaRARE (1) d'aia (1) DA (1) de tradus (1) debil (1) delimitări (1) despre ELOGIU (2) destin (1) diacriticele-ne-omoară (1) Dialog sau Monolog (întreb) (50) Dictatura INIMII (1) DISPERAre (1) Doamne ajuta (1) DOR (1) Doua-baloane--unul-POC (1) DROMOMANIA (1) Drum-NOU (1) Dumnezeu-e-cu-Noi=Sa-L~Iubim (1) ecou (1) ElaEL (1) elementar (1) Eminescu-i peste tot (1) ESEU (1) Este Timpul SCHIMBĂRII (1) Facebook CULTURA (3) falsh in acte (1) fara CUVINTE (1) ferestre dimensionale (1) Fie Vie Voia TA (1) Flori (1) frust-frugal-frivol-frenetic (1) frustrare (1) funebru (1) glumă (1) graba strica treaba (1) GRUP (1) HĂRŢUIRE (1) hotul de sentimente (1) iertare (1) Iesînăuntru (2) incipient (1) Increderea (1) India (2) inert (1) Inimă (1) iubind (1) IUBIRE (1) Iubire sau ură (1) încă NU ştiu (1) JOC DEMENŢIAL (1) La drumul (3) la treabă (1) m-au BLOCAT (1) Ma-sufoc-cine-trage-apa-peste-eiCEneCONDUC (1) MAG.-de-stiri (1) manipulare (2) mantră (1) Mantuirea-vine-cand-o-CAUTI (1) MariaB (1) mass-uri (1) Mădălina Manole (1) melancolie (1) Mergi-acolo (1) Mileniul credintei (1) Minciună sau ADEVAR (1) moderator (1) moft (2) muştruluială (1) n-acamzis-o (1) nătâng (1) Ne "merităm" SOARTA (1) nefinalizată (4) nimic (1) Ning (1) noian gol (2) Nume (1) OAMENI_SUNTEM (1) Obţional... ...ÎNCĂ (1) Odorica Ion (1) Omega şi Alfa din AN (1) online (4) OSMOZA (2) pauza (1) Păstrez Gândul BUN (1) PDF primit (1) PER_plex (1) perete de facebook (1) periplu (4) ploaia care va veni (3) poezie (1) Prieten sau Partener (1) Prieten-pana-la-proba-Contrarie (1) Prietenie (1) prisos (1) radacini (1) RADIO online - adrese (1) Radio ortodox NOU (1) Radio Universul Prieteniei (1) rădăcini (1) Re- (1) Regret (1) Regulament (1) Respect (1) respins (1) S-au gasit acte ... LA (1) SCOABE (1) se nasc Monstri (1) Seara (1) semnal (1) Speranta-moare-ultima (2) Sperat (1) Spirit VIU (1) Spulberate... (1) STRADĂ ... Virtuală (1) Street View România (1) Sunt-NEBUN-dupa-Voi (1) ŞTIRI (9) TAGGED (1) Taină (1) tandem de unul singur (1) Tandreţea (1) Tardiv (3) Te-ai-ANULAT-singur (1) TERRA ACTIVA (1) Traseu (1) ULTIMA şpagă (1) UN-anumit-"Prieten" (1) UpDate (1) Vă Iubesc (2) văzute-pe-fugă (2) VIDEO-Clipe (2) virgula (1) VISE ce zboară (1) Yahoo Pulse (1) ZÂMBETUL (1) zi (1)

Dailymotion de la Prieteni !

Traseu:

A-Vis IDEE

Update până la postarea următoare:

Traseu: a; a; a; a; a; a

de citit: a; a; a; a; a; a; a;

~

Altii: a; a; a;

de citit: a; a; a; a; a;

~

am citit: a; a; a; ...

am vizionat: a; a; a;

altele: a; a; a;

~

Dicţionar: a; a; a;

dicţionar: a; a;


Gânduri, ca frunzele:
1) a 2) a 3) a ... n) a

Şoapte din Oglinzi:

1) a 2) a 3) a ... n) a

[@]%[@]%[@]

Fiţi Binecuvântaţi ! Dacă vă este de folos această idee, vă rog să o folosiţi ! ~ Cornelius, :)

~

ARTICOLE:

NING:

1) ale mele: a; a;

2) ale prietenilor: a; a;

3) ale altora: a; a;

4) Grupuri: a; a;

Facebook: a; a; a;

Alte reţele de socializare:

a) la mine:

b) la ceilalţi:

c) Grupuri:

Forumuri: a; a; a;

Colaborări: a; a; a;

Alte aplicaţii: a; a;

~

RECOMANDĂRI:

a; a; a;

### ### ###

Şi cu asta BASTA !

~,